Procurorii români au clasat dosarul fostului judecător iranian găsit mort într-un hotel din București în luna iunie

Un judecător fugar iranian, al cărui trup neînsuflețit a fost găsit în luna iunie într-un hotel din București, s-a sinucis sărind de la etajul cinci al hotelului, au anunțat vineri procurorii români. Gholamreza Mansouri, în vârstă de 52 de ani, a fugit anul trecut din Iran, de acuzații de corupție, fiind unul dintre mai mulți judecători acuzați într-un proces de mare interes. Fostul judecător iranian a fost găsit mort la 19 iunie în foaierul unui hotel din capitala Românei. Acesta se afla sub supravegherea sistemului judiciar român înaintea audierilor în instanță programate pentru luna iulie, în legătură cu solicitarea de extrădare înaintată de autoritățile iraniene. Mai multe grupuri prodemocrație europene l-au acuzat pe fostul judecător de încălcări ale drepturilor omului. Secția de procurori din București, care a închis dosarul în cursul acestei săptămâni, a anunțat printr-un comunicat că Mansouri era singurul client din hotel. „A căzut de la etajul al cincilea, prin iluminatorul din interior, de la o înălțime de 20 de metri, lovindu-se de podeaua de la parterul hotelului, decedând pe loc”. Procurorii au precizat că fostul judecător își eliberase camera de la etajul șase și își completase documentele de plecare din hotel, „după care a luat liftul de la parter până la etajul cinci, de unde a sărit”. Cu o săptămână înainte de moartea judecătorului, organizația Reporteri Fără Frontiere, cu sediul la Paris, înaintase o plângere pe numele lui Mansouri, în Germania, unde se crede că a locuit înainte de a călători în România, acuzându-l că a fost responsabil pentru arestarea și torturarea a cel puțin 20 de jurnaliști în 2013.(www.reuters.com – 4 septembrie)/cstoica/sdm2