Guvernul britanic propune o nouă lege care ar putea anula elemente din acordul Brexit

Guvernul britanic intenţionează să introducă o nouă lege, care ar putea anula elemente ale acordului Brexit semnat cu Uniunea Europeană în 2019. Propunerile ar elimina puterea legală a înţelegerilor comerciale pentru Irlanda de Nord, care au fost stabilite pentru a împiedica revenirea unei frontiere dure între Nord şi Republica Irlandeză. Dacă legislaţia internă a Marii Britanii va submina puternic acordul, este posibilă o reacţie dură din partea capitalelor europene. Un diplomat al UE dintr-o ţară apropiată în mod tradiţional Marii Britanii a descris-o ca pe o strategie de autoapărare. El a afirmat că legislaţia propusă ar putea duce la zădărnicirea discuţiilor dintre cele două părţi. Detaliile legii vor fi esenţiale şi acestea nu au fost dezvăuite încă, dar vestea acestei intenţii va pune noi presiuni asupra negocierilor comerciale dintre Marea Britanie şi UE, care sunt deja tensionate./aionita/cvanatoru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 septembrie)