La sfârşitul anului 1918 aproape toţi românii se aflau în matca lor, între graniţele ţării. Supravieţuiseră unei mari conflagraţii, refugiului, molimelor şi foametei, iar acum îşi reîncepeau viaţa normală. Răgazul nu avea să fie prea mare – doar o singură generaţie avea să se ridice până la următorul război mondial. Până atunci, cei aproape 13 000 000 de români, împreună cu cei 5 000 000 de conaţionali de alte etnii (conform recensământului din 1930), aveau să-şi ducă traiul, cu bunele şi relele lui, în oraşele şi satele României Întregite.
Cum se desfăşura viaţa lor aflăm din povestirile înregistrate în decursul timpului pentru Arhiva de istorie orală. Ele ne oferă informaţii detaliate care, puse laolaltă, dau o perspectivă a vieţii sociale, ocupaţiilor, culturii şi mentalităţii locuitorilor din diferite zone ale ţării. Vom afla lucruri păstrate în memoria celor care erau pe atunci copii, fii de ţărani, muncitori, intelectuali, funcţionari şi negustori – categorii de oameni care contribuiau prin activităţile lor de zi cu zi la istoria măruntă a locului. Vom întâlni, de asemenea, descrieri nostalgice de un subiectivism uneori înduioşător şi vom descoperi gesturi cotidiene care astăzi probabil nu mai sunt de găsit.
Aşadar, câteva săptămâni, la rubrica Istorie orală, mărturii despre viaţa cotidiană în oraşele României Mari.
