Secretarul general al NATO a calificat reţinerile de la Minsk drept o încălcare inadmisibilă a normelor internaţionale

Reţinerea politicienilor de opoziţie în Republica Belarus reprezintă o încălcare inadmisibilă a normelor internaţionale, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul convorbirilor cu liderii ţărilor baltice şi Poloniei, citat de serviciul de presă al Alianţei. „Secretarul general al Alianţei a subliniat că NATO urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei din Republica Belarus şi a cerut autorităţilor belaruse să dea dovadă de respect deplin faţă de drepturile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare și dreptul la protest pașnic. De asemenea, Jens Stoltenberg şi-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu reţinerile şi răpirile reprezentanţilor opoziţiei, calificând toate acestea drept o încălcare inadmisibilă a normelor internaţionale” – se afirmă în comunicat./ssirbu/pvelisar

(www.tass.ru – 8 septembrie)