Grila București FM…Aici e Capitala!

București FM – Aici e Capitala! București FM își propune să fie o alternativă la posturile comerciale, să ofere informație curată, de tipul „quality press” în toate domeniile de interes, ținând cont de noile obiceiuri de ascultare.

Principalul serviciu oferit este cel de news delivery, dar nu neglijăm nici componenta de entertainment.

În era digitală, în care știrea e la un click distanță, în care oamenii sunt bulversați de o avalanșă de informații, București FM o selectează doar pe cea cu rost, cea care poate reprezenta un instrument de lucru, un accesoriu indispensabil pentru viața de zi cu zi.

Pe lângă informația utilă, București FM spune și povești adevărate, poveștile oamenilor, locurilor, clădirilor, evenimentelor care redesenează și transformă Bucureștiul.

Proaspete și calde, încă din zorii zilei, în Bună Dimineața București, Alex Minculescu și Andreea Bratu îți fac pachețelul cu tot ce-ți trebuie ca să pornești la drum cu un vibe bun și cu informațiile la purtător!

Unirea face puterea! De la ora 10 în De 10 X România!

București FM se aude peste tot, alături de celelalte posturile teritoriale Radio România, pentru ca tu să afli în timp real tot ce se întamplă în țară!

De la 11:00, ai timp liber cât cuprinde în Ore Deschise.

Ți-l ocupă Răzvan Petre cu stil. Stil Urban!

Pune bifa în dreptul evenimentelor de neratat, îți spune ce se mai poartă în materie de gadgeturi și muzică, aduce artiști la vorbitor și îi întreabă de sănătate pe cei ce se ocupă cu asta.

De la ora 14:00, ai Vorbe despre fapte – un talkshow relaxat despre lucrurile cu adevărat importante, cele care ne mănâncă zilele sau ne fac fericiți!

Mihaela Ioniță și Răzvan Ursuleanu revin cu invitați speciali În Comunitate (din 28 septembrie).

Dacă ar fi după ei, ar institui sensuri unice peste tot! Marius Stoica și Eugen Vrabie au liber doar pe frecvență: Sens Unic de la 15:00 cu o singură direcție – mereu către ascultători! Datorită sistemului de prezentare inteligent, informațiile circulă fluent fără sincope și ajung la tine cât ai zice „trafic”.

Aici e Capitala! – pentru că aici sunt cele mai tari spectacole, iar cei care le interpretează nu joacă teatru în fața ei! Andreia Bârsan îți dă întâlnire cu actorii și regizorii sâmbăta de la ora 12:05 în Spectacol@bucurești.ro.

Pentru că stilul de viață sănătos este mereu la modă, duminica de la 12:05 Dana Tacea îți controlează șifonierul și îți verifică farfuria, în Life Style!

Aici e Capitala! – pentru că aici ai cele mai tari evenimente, o mulțime de motive să rămâi și tot atâtea să pleci către cele mai grozave locuri! Marga Tudor, Adelina Tocitu și Tiberiu Păun sunt ghizii tăi de weekend, în City Break (intre 08:00 – 12:00 și 15:00 – 19:00).

Aici e Capitala! Pentru că…Rock! Studio Rock! De 30 de ani, Lenţi Chiriac The One & Only îți prezintă cea mai veche emisiune de profil din România, vineri de la ora 22:00. Festinul continuă sâmbăta de la 21:00 cu Hit Single Rock și duminică, la aceeași oră, cu Istoria Rock-ului.

Pentru că…şi Folk, în fiecare duminică de la 19:00 Maria Gheorghiu te aduce În Stare de…Folk.

Aici e Capitala, pentru că aici ai Întâlniri Capitale cu oamenii pe care ți-ai dori să-i vezi la TV. Seara de la 22:00 ai talk show-uri cu personalitate. De fiecare dată, alta!

București FM te așteaptă să faci parte din poveste, pe 98,3 și pe bucurestifm.ro.

Din 14 septembrie!