Calendarul evenimentelor, 12 septembrie – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

 

 

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Guvern

* Jud.Vâlcea: Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, se află în vizită în judeţ:

‣ Râmnicu Vâlcea

  • participă la semnarea de către subprefect a contractului „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, realizat din fonduri europene – ora 9:00, Instituţia Prefectului Vâlcea, strada Tudor Vladimirescu 1
  • vizită la grupul de firme Minet – ora 11:45

* Jud.Vâlcea: Preşedintele PNL, Ludovic Orban, participă în judeţ la:

  • prezentarea proiectului „Parc Industrial” de către candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea – ora 10:45, Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea
  • prezentarea proiectului „Drum Expres Râmnicu Vâlcea – Tigveni” de către candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea – ora 12:45, la Sediul S.C Minet S.A, Str. Depozitelor nr.12

‣ Băbeni

  • întâlnirea cu candidaţii PNL la alegerile locale din Băbeni şi din localităţile învecinate – ora 14:45, Parcul Central din Băbeni

‣ Jud.Vâlcea

  • întâlnirea cu candidaţii PNL la primăriile din zona de sud a judeţului Vâlcea – ora 17:00, Zona de agrement Batca, Drăgăşani

 

 

 

– Ministere

* Iaşi: Secretarul de stat în Ministerul Culturii Liviu Brătescu participă la evenimentul de lansare a primului website al Cimitirului Eternitatea din Iaşi, dedicat celor mai importante personalităţi înhumate în acest loc, organizat de Societatea de Studii Istorice din România ca parte a proiectului „POST-Eternity 144”, co-finanţat de Administraţia Fondului Naţional Cultural – ora 16:00, în Cimitirul Eternitatea

 

– Electoral

* Conferinţă de presă online susţinută de candidatul PMP la Primăria Municipiului Bucureşti, Traian Băsescu – ora 12:00, platforma Zoom

* Acţiune organizată de PNL Bucureşti; participă candidatul dreptei la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, candidatul dreptei la Primăria Sectorului 6, Ciprian Ciucu, candidat pe lista PNL pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Stelian Bujduveanu şi alţi candidaţi de pe lista PNL pentru CGMB – ora 12:00, Lacul Morii din Sectorul 6

* Conferinţă de presă „Cum transformăm Bucureştiul cu fonduri europene” organizată de Alianţa USR PLUS; participă preşedinţii USR PLUS Bucureşti Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu, candidaţii USR PLUS la primăriile de sector Clotilde Armand, Radu Mihaiu şi Simona Spătaru, precum şi europarlamentarii Cristian Ghinea şi Ramona Strugariu – ora 13:00, Piaţa Universităţii – la statui

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, ministrul Mediului, Costel Alexe, şi europarlamentarul Rareş Bogdan – ora 10:30

 

– Social

* Constanţa: Asociaţia Adrenallina Media, în parteneriat cu Fundaţia Health Action Overseas România organizează evenimentul „Plogging pentru România” – acţiuni de ecologizare efectuate de voluntari şi de un grup de tineri voluntari cu dizabilităţi – ora 8:00, parcul Tăbăcarie; loc de întâlnire: parcarea Pavilionului Expoziţional – Intrare în Mamaia (12 – 13 sep.)

* Sibiu: Caravana mobilă de donare de sânge, BLOOD NETWORK – ora 8:00, la Centrul de Transfuzii din Bd. Corneliu Coposu (12 – 13 sep.)

 

– Cultură

* Lansare de carte, „CREATORII DE POVEȘTI”, o carte scrisă cu entuziasm, imaginație și creativitate online, via zoom, de 21 de elevi de clasă pregătitoare, elevi ai CONIL After School – ora 11:00, în Gospodăria Moișeni din Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”,

* Cea de a opta ediţie a Zilelor Muzeului Ţăranului (10 – 20 sep.). Programul zilei:

  • ora 10:00 – Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, în curtea interioară
  • ora 10:00 – Expoziţia Horia Bernea: de la grădină la iconostas, la Sala ‘Irina Nicolau’
  • ora 10:00 – Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, pentru copii de peste 6 ani
  • ora 11:00 – Croit, ţesut şi cusut cu Lidia Stareş, pentru copii de peste 6 ani
  • ora 11:30 – Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, pentru copii de peste 6 ani
  • ora 11:30 – Atelier de pictură pe lemn cu Angela Ludoşanu, pentru copii de la 8 ani în sus (parte a Târgului iconarilor)
  • ora 10:00 – Atelier de crucerit, încrustaţii în lemn cu Vasile Moldoveanu, pentru copii de la 8 ani în sus (parte a Târgului iconarilor)
  • ora 10:00 – Atelier de pictură pe sticlă cu Nicu Muntean (parte a Târgului iconarilor)
  • ora 20:00 – Grădina Sovietică, proiecţie de film la Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber. Regie: Dragoş Turea, 2019, România, Republica Moldova, documentar
  • ora 22:00 – Vinovatul (The Guilty), de film la Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber. Regia: Gustav Möller, 2018, Danemarca, thriller

 

* Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, Festivalul „Bucureştii lui Caragiale”, ediţia a opta pe scena amenajată în aer liber în Parcul Cişmigiu, desfăşurat sub motto-ul #SusţinemCulturaRO. Programul zilei:

  • ora 20:00 – Spectacolul „Angajat la doi patroni”, adaptare de Richard Bean, după „Slugă la doi stăpâni”, de Carlo Goldoni, prezentat de Teatrul Mic. Regia: Vlad Corbeanu

* Spectacolul „Andrieş în aer liber”, organizat de Kompas Events – ora 20:00, la Teatrul de vară „Mihai Eminescu”

* La „Cinema sub clar de lună” e proiectat filmului „Corpus Christi”, o dramă poloneză regizată de Jan Komasa, cu o distribuţie formată, printre alţii, din Bartosz Bielenia, Eliza Rycembel, Aleksandra Konieczna, Tomasz Zietek – ora 20:30, în aer liber, într-un spaţiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu)

* Galaţi: Festivalul Naţional de Comedie – Galaţi, ediţia a XXXII-a, exclusiv online are caracter retrospectiv (1 – 13 sep.). Toate evenimentele din program vor fi putea fi vizionate exclusiv online pe festival.fanitardini.ro. Programul zilei:

  • ora 19:00 – „O femeie singură”, de Dario Fo şi Franca Reme, regia: Daniel Grigore Simion, o producţie a Teatrului de Artă Bucureşti. Spectacolul a obţinut la ediţia din 2017 Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină – ANDREEA BIBIRI (Maria)

* Galaţi: De la ora 21:00, în Curtea Interioară a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” se joacă spectacolul MARELE PREMIU, de Mimi Brănescu, regia: Radu Nichifor, scenografia: Daniel Divrician. În distribuţie: Elena Ghinea şi Ştefan Forir

* Jud. Argeş: Expoziţia de cultură şi civilizaţie indiană „De la Gange la Goleşti”, realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană „Pavel Şuşară” – la Muzeul Goleşti

* Pitești: „Caravana Filmului Românesc” (10 – 12 sep.) prezintă „OPERAŢIUNEA MONSTRUL”, regia: Manole Marcus, scenariul: Titus Popovici – ora 20:00, la Grădina din Vară din municipiu. Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul „Balul”, după o idee Theâtre du Campagnol, regia Radu Nica – ora 20:00, la Fabrica de Cultură – Sala Lulu, Str. Triajului 1-3 (12 şi 13 sep.)

 

– Sport

* Are loc Campionatul Naţional de marş 20 km pentru seniori, tineret şi juniori 1, ediţia 2020 – Stadionul „Iolanda Balaş Soter”

* Avrig, jud.Sibiu: Triada MTB Avrig, competiţie tradiţională de deschidere a sezonului de mountain bike (10 – 13 sep.). Programul zilei:

  • Ziua 3 – competiţie de Cross Country Olimpic pe un circuit de 2,5 km amenajat în grădina Palatului Brukenthal şi pe străzile din zona centrală a Avrigului. Tot aici se vor desfăşura dimineaţa competiţiile pentru copii – ora 9:00

* Braşov: Au loc finalele SuperLigii CEC Bank la rugby  – Stadionul Noua

  • finala mică: CS Dinamo – CSA Steaua – ora 10:00
  • CSM Ştiinţa Baia Mare – SCM Timişoara – ora 15:30

* Au loc trei meciuri din etapa a treia a Ligii I de fotbal

‣ Clinceni

  • Academica Clinceni – AFC Chindia Târgovişte – ora 15:30, Clinceni Arena

‣ Iaşi

  • CSM Politehnica Iaşi – CS Gaz Metan Mediaş – ora 18:00, Stadion ”Emil Alexandrescu”

‣ Voluntari

  • FC Voluntari – FCSB – ora 21:00, Stadion ”Anghel Iordănescu”

* Sfântu Gheorghe: Au loc semifinalele Cupei României la handbal masculin  – la Sala Polivalentă

  • CS Dinamo Bucureşti – CSM Bacău – ora 11:00
  • SCM Politehnica Timişoara – AHC Dobrogea Sud Constanţa – ora 18:00

* Brest, Franţa: SCM Râmnicu Vâlcea întâlneşte în deplasare echipa franceză Brest Bretagne Handball, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 19:00, Arena Brest

* Istanbul: Atleţi români participă la Campionatele Balcanice de juniori (12 – 13 sep.)

 

– Diverse

* Deschiderea Parcului Eugen Lovinescu – ora 10:00, Cartierul Drumul Taberei

 

– S-a întâmplat într-o zi de 12 septembrie

 

* Cu 101 ani în urmă (1919), la Cluj-Napoca, a fost înființată Universitatea Regele Ferdinand I. Vasile Pârvan, membru al Academiei Române din 1913, a inaugurat, în data 3 noiembrie 1919, cursurile universității, iar la 1 februarie 1920 regele Ferdinand al României a proclamat în mod solemn crearea acestei universități. Primul rector al noii universități românești a fost Sextil Pușcariu

* Acum 101 ani (1919) apăreau decretele date de Consiliul Dirigent privind reforma agrară în Transilvania şi introducerea votului universal

* Tot în urmă cu 101 ani era înfiinţată Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş

* Acum 76 de ani (1944) era semnată, la Moscova, Convenţia de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, reprezentate de URSS, care declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României. Armata română urma să participe cu 12 divizii, alături de cea sovietică, la eliberarea Transilvaniei. În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi)

* Acum 71 de ani (1949) Adunarea Federală a ales primul preşedinte al Republicii Federale Germania, Theodor Heuss (1884-1963), liderul Partidului Liber Democrat (reales în 1954). Cu câteva zile mai devreme, la 7 septembrie, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. La 15 septembrie 1949 a fost ales primul cancelar federal, Konrad Adenauer. La data de 7 octombrie 1949 a fost proclamată, în zona de ocupaţie sovietică, şi Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin). Data de 3 octombrie 1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane (RFG şi RDG), Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania

* Se împlinesc 50 de ani (1970) de la lansarea sondei sovietice „Luna 16”, primul laborator selenar complet automatizat. Proba de sol obținut a fost compus din 101 grame de minerale lunare care au fost plasate mecanic într-un container (o sferă de culoare închisă plasată în partea de sus a sondei), pentru a fi introdus într-o capsulă etanșă, unde va găsi protecție pentru întreaga durată a călătoriei de întoarcere

* În urmă cu 13 ani (2007), Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Î.P.S. Daniel Ciobotea, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 30.IX.2007, este al şaselea patriarh al BOR)

* Cu 7 ani în urmă (2013), specialiştii NASA au anunțat că sonda americană Voyager 1 a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar, deschizând astfel o nouă eră de explorare, fiind pentru prima dată când omenirea iese din Sistemul Solar propriu pentru a explora restul galaxiei. Potrivit astrofizicienilor americani sonda ar fi intrat în zona rece şi întunecată a spaţiului interstelar, în jurul datei de 25 august 2012. Voyager 1 şi Voyager 2 – care va părăsi şi ea Sistemul Solar în următorii ani – vor ajunge în vecinătatea altor stele şi la aproximativ doi ani-lumină (un an lumină are 9,461 miliarde de kilometri) de Soare, peste aproximativ 40.000 de ani

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1856: S-a născut juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1933)

 

– 1869: S-a născut chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gheorghe Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1939)

 

– 1882: S-a născut scriitorul şi ziaristul Ion Agârbiceanu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1963)

 

– 1883: S-a născut medicul Constantin Ionescu-Mihăieşti, microbiolog şi imunolog; a organizat, alături de dr. Ioan Cantacuzino, Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti; eforturile sale în vederea introducerii vaccinului BCG în profilaxia tuberculozei au dus la situarea României printre primele ţări din lume în care acest vaccin a fost aplicat pe scară largă; membru titular onorific al Academiei Române din 1945 (m. 1962)

 

– 1887: S-a născut dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1964)

 

 

– 1922: S-a născut pictorul Ion Murariu (m. 2012)

 

– 1926: S-a născut Teodor (Theodor) Enescu, istoric şi critic de artă (m. 1998)

 

– 1943: S-a născut filologul Dan Sluşanschi, specialist în filologie clasică, indo-europenistică şi lingvistică comparată; a tradus din marii autori greci şi latini; editor al lui Dimitrie Cantemir (m. 2008)

 

– 1954: S-a născut graficianul Dragoş Pătraşcu

 

– 1960: S-a născut Cristian Moraru, eseist, critic şi teoretician literar, profesor universitar de literatură americană și teorie critică în SUA, unde este stabilit din 1992 – 60 de ani

 

– 1961: S-a născut Ana-Maria Avram, compozitoare, pianistă şi dirijoare; reprezintă, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hyper-spectral în muzica actuală

 

– 1977: A murit eseistul, criticul şi istoricul literar Ovidiu Cotruş (n. 1926)

 

– 2002: A murit poetul Călin Angelescu; stabilit în Olanda în 1991 (n. 1957)

 

– 2017: A murit scrimerul și antrenorul emerit de floretă Tudor Andrei Petruș; a fost numit maestru al sportului în anul 1976; a participat la ambele probe de floretă la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montréal, clasându-se pe locul 45 la proba individual și pe locul 9 cu echipa; la Olimpiada din 1980 de la Moscova s-a clasat pe locul 35 la individual și pe locul 5 pe echipe; după ce s-a retras din activitatea sportivă de performanță, a devenit antrenor de scrimă la CSA Steaua, apoi la lotul olimpic de floretă feminină, inițial ca secund lui Ștefan Haukler în perioada 1986-1990, apoi ca antrenor principal; sub conducerea sa, echipa României a fost dublă campioană mondială, în 1994 și în 1995, iar Laura Badea a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta (n. 1949)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Reno, SUA: Preşedintele Donald Trump participă la un miting de campanie în statul Nevada

 

– Atena: Discursul anual al premierului grec, Kyriakos Mitsotakis, privind starea economică a țării

 

– Sofia, Bulgaria: Au loc alegeri în cadrul Partidului Socialist din Bulgaria, în cadrul cărora va fi ales noul lider al formațiunii și la care vor participa pentru prima dată toţi membrii partidului. Un eventual tur doi va avea loc pe data de 19 septembrie, iar congresul pe 26 septembrie

 

– Tokyo: Dezbateri ale candidaţilor la preşedinţia Partidului Liberal-Democrat (PLD), în urma demisiei preşedintelui formaţiunii şi premier Shinzo Abe

 

– Washington: Ședință virtuală pentru alegerea președintelui Băncii Interamericane de Dezvoltare (BID) (12 – 13 sep.)

 

– Hanoi: Conferinţa regională ASEAN

 

– Paris: Protest naţional la apelul vestelor galbene

 

– Munchen: Manifestaţie organizată la apelul militanţilor de extremă-dreapta şi a opozanţilor restricţiilor împotriva coronavirus

 

– Varşovia: Manifestaţii împotriva restricţiilor legate de pandemia de coronavirus

 

– Algeria: Alegerea preşedintelui Comitetului olimpic algerian (COA)

 

– New York: Finala feminină din cadrul turneului de Grand Slam US Open, desfășurat înperioada 31 august – 13 septembrie

 

 

– Doncaster, Marea Britanie: Cursa de cai St Leger

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua ONU pentru Cooperarea Sud-Sud”, sărbătoreşte evoluţiile economice, sociale şi politice în multe ţări în curs de dezvoltare; Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 58/220, din 23 decembrie 2003, a proclamat data de 19 decembrie ca Ziua Naţiunilor Unite pentru Cooperarea Sud-Sud, pentru prima dată marcându-se în 2004. În decembrie 2011, Adunarea Generală a decis schimbarea datei pentru marcarea acestei zile de pe 19 decembrie pe 12 septembrie pentru a celebra şi adoptarea, în 1978, a Planului de acţiune pentru promovarea cooperării tehnice între ţările în curs de dezvoltare, adoptat la Buenos Aires, Argentina (prin Rezoluţia 33/134)

 

– 1764: A murit Jean-Philippe Rameau, compozitor şi teoretician francez (n. 1683)

 

– 1789: A murit Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (n. 1709)

 

– 1829: S-a născut pictorul german Anselm Feuerbach (m. 1880)

 

– 1888: S-a născut şansonetistul francez Maurice Chevalier (m. 1972)

 

– 1889: A murit istoricul francez Numa Denis Fustel de Coulanges (n. 1830)

 

– 1897: S-a născut fiziciana şi chimista franceză Irène Joliot-Curie; studii şi cercetări în domeniul fizicii nucleare şi radiochimiei; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1935 (împreună cu soţul său, fizicianul Frédéric Joliot-Curie); membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (m. 1956)

 

– 1910: S-a născut medicul brazilian Carlos Chagas; de numele său se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii ce-i poartă numele („boala Chagas”), gravă afecţiune viscero-sangvină; în 1945 a înfiinţat Institutul de Biofizică din Rio de Janeiro, pe care l-a condus, cu unele întreruperi, până în 1973; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 2000) – 110 ani

 

– 1919: A murit Leonid Andreev, dramaturg, nuvelist și fotograf rus; unul dintre cei mai de succes scriitori ruși între anii 1902 – 1914 (n. 1871)

 

– 1921: S-a născut scriitorul polonez Stanisław Lem, cunoscut autor de literatură science-fiction (m. 2006)

 

 

– 1931: S-a născut solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (m. 2013)

 

– 1931: S-a născut Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (m. 2009)

 

– 1931: S-a născut actorul britanic Ian Holm (Sir Ian Holm Cuthbert); a primit premiul Tony pentru cel mai bun actor în 1967 pentru interpretarea personajului Lenny în „The Homecoming” și premiul Laurence Olivier în 1998 pentru cel mai bun actor datorită interpretării personajului principal din Regele Lear (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut mezzosoprana americană Tatiana Troyanos (m. 1993)

 

– 1940: S-a născut actriţa americană Linda Gray, cunoscută mai ales pentru rolul Sue Ellen Ewing din filmul serial „Dallas” – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut violonistul și dirijorul rus Vladimir Spivakov; fondatorul (1979) și dirijorul orchestrei de cameră „Virtuozii Moscovei”

 

– 1944: S-a născut cântăreţul afro-american Barry White, legendă a muzicii soul (m. 2003)

 

– 1948: S-a născut tenorul argentinian Luis Lima

 

– 1952: S-a născut Neil Peart, bateristul trupei canadiene de rock progresiv Rush (m. 2020)

 

– 1973: S-a născut Paul Walker, actor american (m. 2013)

 

– 1977: A murit poetul american Robert (Traill Spence) Lowell; Premiul Pulitzer în anul 1974 (n. 1917)

 

– 1995: A murit actorul englez Jeremy Brett (născut Peter Jeremy William Huggins), devenit celebru pentru interpretarea personajului Sherlock Holmes în patru seriale produse de postul britanic Granada TV (n. 1933) – 25 de ani

 

– 2003: A murit Johnny Cash, cântăreţ american de muzică country şi rock, compozitor şi chitarist (n. 1932)

 

– 2009: A murit Norman Ernest Borlaug, agronom american, specializat în patologie vegetală şi genetică; părintele „Revoluţiei Verzi” (un ansamblu de practici agricole moderne care a dus la o sporire spectaculoasă a producţiilor); Premiul Nobel pentru pace pe 1970, pentru efortul său de a rezolva problema foamei în lume. A fost criticat de unii pentru a fi promovat agricultura intensivă, cu cortegiul ei de efecte nocive, de asemenea, pentru faptul că utiliza încrucişările genetice și soiurile de plante modificate genetic; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1914)

 

– 2010: A murit Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez, alături de Jean-Luc Godard şi François Truffaut; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (n. 1930) – 10 ani

 

– 2013: A murit inginerul american Ray Dolby, inventatorul sistemului de reducere a zgomotelor de fond şi al sunetului multicanal – denumit şi „sunet surround” – cu care sunt echipate majoritatea sălilor de cinema din lume; fondator al Dolby Laboratories (n. 1933)

 

– 2013: A murit actorul şi regizorul german Otto Sander (n. 1941)

 

– 2018: A murit cântăreţul francez de origine algeriană Rachid Taha; figură emblematică a rockului francez în anii 80 ai secolului XX (n. 1958)