Ciocniri violente între talibani şi forţele afgane, la câteva ore de la începerea negocierilor de pace de la Doha

În Afganistan au avut loc ciocniri violente între forţele guvernamentale şi luptătorii talibani, la câteva ore de la demararea mult-aşteptatelor negocieri de pace de la Doha, în Qatar, au declarat autorităţile afgane. „Odată cu începerea negocierilor intra-afgane, ne aşteptăm ca talibanii să reducă numărul atacurilor lor, dar din nefericire ei continuă să menţină ritmul acestor atacuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului afgan al apărării, Fawad Aman. Nu a fost raportată nicio întrevedere duminică între cele două părţi la Doha, dar agenţia de ştiri a Qatarului informează că echipe conduse de şeful politic taliban Mullah Abdul Ghani Barabdar şi şeful delegaţiei guvernamentale, Abdullah Abdullah, s-au întâlnit cu emirul Qatarului./mbaciu/pvelisar

(REUTERS – 13 septembrie)