Noi critici la adresa ministrului educației în ajunul deschiderii noului an școlar

Realizator: Noi critici la adresa ministrului educației în ajunul deschiderii noului an școlar. Președintele Consiliului Național al PSD Vasile Dîncu spune că pregătirile au început mult prea târziu, au fost făcute pe fugă și le-a lipsit coordonarea și viziunea. Astfel că mâine cursurile vor începe sub semnul incertitudinii. El consideră că Monica Anisie ar trebui demisă:
Vasile Dîncu: Ce ar putea să facă? Să lase locul liber altuia care, probabil, înțelege mai bine ce se întâmplă în jurul lui. Cred că ar trebui un comitet de urgență unde să invite societatea civilă, alte partide, sindicatele din învățământ și cu toții să gândim un plan pentru ca să scoatem educația din criză.
Realizator: Şi copreședintele USR PLUS Dacian Cioloş consideră oportună o demisie de onoare, întrucât, susținea el, ieri, nu avem nicio certitudine că școlile se pot deschide în siguranță, iar acesta este un motiv serios pentru a spune că Monica Anisie a eșuat la Ministerul Educației.
Premierul Ludovic Orban pune însă pe seama perioadei electorale aceste declarații și subliniază că de pregătirea școlilor sunt responsabile mai multe instituții:
Ludovic Orban: Nu este implicat numai Ministerul Educaţiei, e implicat şi Ministerul Sănătăţii prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţile locale. Sunt declaraţii politice. Nu răspund acestor declaraţii politice. Noi suntem preocupaţi să luăm toate măsurile necesare pentru a putea deschide şcoala în cele mai bune condiţii./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 septembrie)