Atmosfera planetei Venus ar putea adăposti viața. Astronomii ar fi descoperit microorganisme care fluctuează permanent între 53 și 62 de kilometri înălțime, unde temperatura este mai scăzută decât suprafața fierbinte a planetei. Această ipoteză, formulată de decenii, obține acum o confirmare importantă grație observațiilor efectuate cu Telescopul James Clerk Maxwell în Hawaii și la Atacama Large Millimetre Array din Chile.
O echipă internațională de cercetători a identificat prezența de fosfină în atmosfera venusiană, o substanță absolut neașteptată, deoarece mediul acid ar trebui să o degradeze rapid. Prin urmare, există ceva care continuă să o producă. Oamenii de știință au căutat o cauză chimică sau geofizică, dar niciun fenomen cunoscut nu poate oferi o explicație. Rămân două opțiuni: un proces natural care nu a mai fost observat niciodată sau o origine biologică.
Pe Terra, fosfina este produsă de bacterii anaerobe. La fel se întâmplă și în atmosfera planetei Venus? Este posibil, dar oamenii de știință preferă să rămână prudenți. În următorii ani vor fi necesare studii suplimentare pentru a avea o confirmare.
Sunt ipoteze care trebuie verificate, cu alte observații de pe planeta noastră, sau prin trimiterea unei misiuni pe Venus pentru verificări mai aprofundate și pentru prelevarea unor eventuale eșantioane din partea superioară a atmosferei, afirmă John Robert Brucato de la Institutul Național de Astrofizică, intervievat de Andrea Bettini./oavram

RAI NEWS (Italia), 14 septembrie 2020