Termocentrala Mintia se va desprinde din Complexul Energetic Hunedoara

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 septembrie, ora 10:04) – Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Cristina Grecu – Termocentrala Mintia, unde cei peste 700 de angajați au protestat nouă zile din cauza lipsei cărbunelui, se va desprinde din Complexul Energetic Hunedoara, ca urmare a planului de reorganizare a societății aflată în insolvență. Cu toate acestea, problemele care au dus la declanșarea protestului, declarat ilegal ieri de Tribunalul Hunedoara, sunt departe de a se rezolva.
Reporter: Ilie Pintea – Planul de reorganizare pe care complexul Energetic Hunedoara îl pregătește de mai multe luni presupune renunțarea la Termocentrala Mintia, fără să se știe exact ce se va întâmpla cu acest producător de energie. Atât Primăria Deva, cât și Consiliul Județean Hunedoara își exprimaseră la începutul anului dorința de a o prelua, însă aceste intenții nu mai sunt de actualitate. procedurile vor începe imediat ce va fi acceptată darea în plată a activelor viabile de către Complexul Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvență, a explicat preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc.
Cristian Iștoc: Termocentrala Mintia se desparte de Complexul Energetic Hunedoara. Este o procedură legală și, în același timp, se înființează și Complexul Energetic Valea Jiului pentru cele patru mine legate de termocentrala Paroșeni. Putem merge către Hidroelectrica, Romgaz, putem rămâne la Ministerul Energiei; nu suntem condiționați de viitorul parcurs.
Reporter: Cele nouă zile de protest nu au adus și soluționarea revendicărilor salariaților, care au de primit drepturi salariale restante pentru ultimele șase luni, și se plâng și de lipsa materialelor de strictă necesitate pentru funcționarea grupurilor energetice. În plus, Termocentrala Mintia are cărbune doar pentru doup zile, așa că, potrivit sindicaliștilor, orice sincopă în aprovizionare va aduce la oprirea instalațiilor./asalar