Conferința Mondială a Jurnaliștilor – Ediția a VIII-a

Miercuri 16 septembrie 2020 a avut loc ultima zi a celei de a VIII-a ediție a Conferinței Mondiale a Jurnaliștilor, eveniment anual organizat de Asociația Jurnaliștilor din Coreea. Din cauza pandemiei Covid-19, sesiunile de comunicări s-au desfășurat în mediul online.  La apelul, organizatorilor au răspuns aproape 90 de jurnaliști din peste 50 de țări  de pe toate continentele. Din Europa, au fost invitați jurnaliști din Cipru, Germania, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Spania și România.

wjc2020

Și pentru cea de a treia zi a Conferinței Mondiale a Jurnaliștilor, la Sala de conferințe a Centrului de Presă Coreean din Seul, ca moderator a fost  Domnul Sisoo Park de la The Korea Times, membru al Asociației Jurnaliștilor din Coreea și Președinte al schimburilor Internaționale iar ca invitați speciali din partea Republicii Coreea au fost: Domnul Eul-chul Lim, profesor la Institutul pentru Studii din Orientul Îndepărtat (IFES) din cadrul Universității Kyungnam și Domnul Son Taek Wang, cercetător asociat la Institutul Yeosijae, fost reporter YTN specializat în diplomația de unificare.

wjc2020

Pentru subiectul celei de a treia zi, „70 de ani ai Războiul coreean și strategia de pace în Peninsula Coreeană”, s-au pregătit 18 jurnaliști, care au prezentat diverse opinii legate de reperele istorice petrecute în decursul celor 70 de ani, despre paralele posibile între Coreea și alte zone ale lumii aflate în conflict și bineînțeles despre eforturile care se depun pentru menținerea păcii atât în Peninsula Coreeană cât și în restul lumii, cu implicarea marilor puteri. Așadar, stabilitatea păcii în această regiune este un punct de referință pe agenda mondială, la care cu siguranță contribuie și vor contribuii îmbunătățirea relațiilor inter-coreene și de re-unificare pașnică în Peninsula Coreeană. Dintre cei care au discutat această temă de actualitate s-au remarcat: cei doi invitați speciali Eul-chul Lim și Son Taek Wang din Coreea, Angel Fernando Galindoo Ortega din Columbia, Bob Iskandar și Eddy Suprato  din Indonezia, Pooneh Nedai din Iran, Bilal Bassal din Liban, Keshab Prasad Poudel din Nepal, Jay Alex Tarquino din S.U.A.

wjc2020

Ediția a VIII-a a Conferinței Mondiale a Jurnaliștilor, eveniment anual organizat de Asociația Jurnaliștilor din Coreea, desfășurată online din cauza pandemiei Covid-19, s-a încheiat într-o notă optimistă și de speranță. Cei peste 90 de jurnaliști din peste 50 de țări s-au salutat prin intermediul tehnologiei cu gândul la o revenire la o viață normală, care înseamnă și posibilitatea reîntâlnirilor față în față.

wjc2020

Cu siguranță și anul acesta, Conferința Mondială a Jurnaliștilor, cu o desfășurare impecabilă în  condițiile actuale impuse de perioada dificilă și delicată pe care o traversăm, a fost un exemplu al organizării și al calității actului jurnalistic.

Octavia Galescu