Sistemul național de sănătate din Marea Britanie nu mai face față cererilor de teste COVID

Sistemul național de sănătate din Marea Britanie nu mai face față cererilor de teste COVID, care a crescut masiv de la începerea școlii.

Ministrul sănătății, Matt Hancock, a declarat că până acum au fost efectuate 200 de milioane de teste, însă recunoaște că, în acest moment, sistemul are probleme și susține că multe solicitări vin și din partea celor care nu ar avea nevoie să facă acest control.

El a precizat că testele vor fi raționalizate, prioritate având cadrele medicale și persoanele din căminele de bătrâni. Din opoziție, ministrul sănătății Jonathan Ashworth a declarat că guvernul trebuia să se aștepte la aceste probleme și ar fi trebui să folosească vacanța școlară pentru creșterea capacității laboratoarelor, ne-a transmis corespondenta noastră la Londra, Aura Neag./cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 septembrie