Noul premier al Japoniei, Yoshihide Suga, a avut convorbiri telefonice cu preşedintele american, Donald Trump

Premierul nipon, Yoshihide Suga şi preşedintele american, Donald Trump, au discutat despre importanţa alianţei dintre statele lor, în cadrul unor convorbiri telefonice avute duminică, primele de când Suga a devenit noul lider al Japoniei. Potrivit lui Yoshihide Suga, Trump i-a spus că trebuie să dezvolte în continuare, împreună, alianţa SUA-Japonia, în timp ce liderul nipon i-a spus lui Trump că alianţa este baza pentru pacea şi stabilitatea regională. Suga a mai declarat că a convenit cu liderul american asupra coordonării strânse în chestiuni precum situaţia creată de pandemia de coronavirus şi Coreea de Nord. Yoshihide Suga a devenit, miercuri, noul lider al Japoniei, după aproape opt ani, în care funcţia de premier a aparţinut lui Shinzo Abe. Acesta din urmă a dezvoltat relaţii apropiate cu Trump, jucând împreună golf şi având convorbiri telefonice şi întâlniri frecvente cu liderul american./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 20 septembrie