Situaţia de la termocentrala Mintia-Deva

Astăzi este cea de a 15-a zi în care termocentrala Mintia din județul Hunedoara este oprită, iar peste 4.700 de apartamente din orașul Deva nu au apă caldă.

Oprirea activității nu mai este determinată însă de revendicările protestatarilor, ci de lipsa materialelor de strictă necesitate. În plus nu sunt stocuri de cărbune pentru iarnă, iar orice problemă în aprovizionare ar putea duce la avarierea instalațiilor. Corespondentul nostru Ilie Pintea relatează.

Reporter: Deşi liderii de sindicat s-au întâlnit vineri la București cu reprezentanții Ministerului Energiei, nu s-au putut găsi soluții pentru dezamorsarea conflictului de muncă de la termocentrala Mintia și nici pentru aprovizionarea unității cu materialele de strictă necesitate. Președintele sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc, spunea că un singur grup energetic din cele cinci este funcțional, iar cărbunele ajunge doar pentru două zile:

Cristian Iștoc: Oamenii practic nu mai stau la poartă, nu mai protestează, dar nici nu au cu ce lucra. Noi nu suntem pregătiți pentru programul de iarnă, noi trebuie să avem stocuri de cărbune, trebuie să avem grupurile puse la punct ca să putem furniza agentul termic. Deva nu are alternativă, nu poți să le spui acuma ”mergeți și căutați-vă altă sursă”.

Reporter: Peste 4700 de apartamente din Deva, dar și instituții publice și școli au rămas fără apă caldă de mai bine de două săptămâni în urmă opririi termocentralei Mintia. Protestul muncitorilor a fost declarat ilegal în instanță, însă a fost reluat chiar și fără reprezentarea sindicatelor pentru că cei peste 700 de angajați au de primit drepturi restante pe ultimele 6 luni. Ei cereau un program de închidere cu plăți compensatorii pentru că nu mai cred în promisiunile de salvare a termocentralei./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 septembrie