Proiect privind acordarea de stimulente pentru personalul didactic şi auxiliar, aprobat în Senat

Realizator: Cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământ ar putea primi stimulente financiare pe toate perioada stării de alertă și de urgență. Sumele sunt de 2.000 de lei pe lună pentru profesori și de 1.500 pentru personalul auxiliar, pentru implicarea și expunerea lor în fața riscului răspândirii noului coronavirus, potrivit unui proiect aprobat ieri de Senat. Inițiativa a trecut cu voturile majorității PSD, ajutată de UDMR, dar premierul spune că nu ar fi bani pentru aplicarea acestei măsuri și a făcut din nou apel la responsabilitatea parlamentarilor.
Reporter: Alina Stănuță – Documentul inițiat de PSD presupune plata unui stimulent de risc de 2.000 de lei lunar cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior. De asemenea, potrivit propunerii legislative, și personalul didactic auxiliar va primi 1.500 de lei lunar, acordat pe toată durata stării de alertă și de urgență, pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii coronavirusului.
Senatorul PSD Radu Preda spunea că nu este o măsură populistă și nici exagerată, este un ajutor pe care acești eroi îl merită, pentru că ei cresc și educă oameni.
În replică, premierul Ludovic Orban susține că nu sunt posibile creșteri de cheltuieli pentru majorarea pensiilor cu 40% și pentru stimulente de câte 500 de euro pentru profesori.
Propunerea din plenul Senatului a primit voturile favorabile de la PSD și UDMR, în timp ce PNL a votat împotrivă iar senatorii USR s-au abținut. Documentul merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional.
*
Realizator: Proiectul stimulentelor adâncește conflictul politic dintre liberali și PSD pe tema cheltuielilor statului, alimentat de modificările semnificative aduse de social-democraţi în comisii la proiectul de rectificare bugetară. Este vorba în special de revenirea la creșterea pensiilor cu 40% de anul acesta, de creșterea salariilor în învățământ și de 1,5 miliarde de lei pentru autoritățile locale. Toate acestea ar avea un impact bugetar pe care România nu-l poate susține – spun liberalii, care anunță că vor face tot ceea ce pot pentru ca amendamentele să nu treacă astăzi de vot în plenul parlamentului, programat după-amiază.#HUN/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 septembrie)