Minsk: Ceremonie secretă de învestire a lui Aleksandr Lukaşenko

La Palatul Independenţei din Minsk are loc, miercuri, o ceremonie în cadrul căreia Aleksandr Lukaşenko este învestit, din nou, în funcţia de preşedinte al Republicii Belarus – transmite portalul TUT.by, menţionând că data și ora evenimentului au fost ţinute secret până în ultimul moment. Sursa mai precizează că aceasta este a șasea învestire a lui Lukaşenko în funcţia de lider al Republicii Belarus, acesta fiind la conducerea ţării din 1994. Alegerile prezidenţiale din Belarus au avut loc pe 9 august 2020 şi, potrivit Comisiei Electorale Centrale, Lukaşenko a fost votat de 80,1% dintre alegători. Svetlana Tihanovskaia, principalul contracandidat al lui Lukaşenko, a contestat rezultatul alegerilor, iar în republică au început ample proteste de stradă, manifestanţii care se împotrivesc regimului de la Minsk fiind dispersaţi în mod violent de forţele de ordine. Opozanta Tihanovskaia a părăsit Republica Belarus, iar acum se află în exil în Lituania, de unde transmite mesaje de susţinere pentru protestatari şi cere comunităţii internaţionale sancţionarea regimului condus de Lukaşenko./sdan/sdm2
(www.tut.by – 23 septembrie)