Profesorii trebuie să învețe să predea și online (Ludovic Orban)

Realizator: Profesorii din România trebuie să învețe să predea și online – a insistat din nou astăzi premierul Ludovic Orban, în condițiile în care există și cadre didactice care nu vor să susțină astfel de cursuri.
Ludovic Orban: Trebuie să învețe să predea online. Noi am făcut toată vara cursuri de îmbunătățirea competențelor digitale ale cadrelor didactice, continuăm constant realizarea acestor cursuri și profesorii trebuie să se obișnuiască cu acest mod de predare. Este greu de anticipat cât va dura pandemia, când se va descoperi un vaccin, este clar că învățământul se va desfășura în una dintre cele trei situații: cu copii în clasă, în sistem mixt hibrid și în sistem online în cazul în care o școală se află, cum s-ar zice, în scenariu roșu.
Realizator: Din cauza epidemiei de COVID-19, legea educației a fost modificată și prevede că învățământul preșcolar, școlar, preuniversitar și universitar se poate desfășura online pe perioada stării de urgență sau de asediu. Legislația nu include însă şi cursurile online pe timpul stării de alertă în care România se găsește de la jumătatea lunii mai, iar șeful executivului nu a exclus zilele trecute o nouă modificare a Legii educației./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 septembrie)