Asociația Fermierilor atrage atenția asupra situației grave din agricultură

Asociația Fermierilor atrage atenția asupra situației grave din agricultură și solicită autorităților legiferarea secetei pedologice drept caz de forță majoră. Ei mai cer și posibilitatea amânării ratelor astfel încât fermierii să poată evita falimentul – se arată într-un comunicat al asociației. Potrivit sursei citate, numărul fermierilor, dar și suprafețele afectate, sunt de natură a prefigura un dezastru economic care poate pune în pericol independența alimentară a României. În cazul în care fermierii vor fi executați silit pentru nerespectarea cantităților de cereale contractate, fără ca aceștia să aibă posibilitatea de a se apăra prin invocarea cazului de forță majoră, exploatațiile agricole vor trece în proprietatea marilor corporații – se mai arată în comunicat./rpatulea/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 septembrie)