Kuweit caută moştenitorul tronului

Odată cu moartea emirului Kuweitului, Sheikh Sabah al Ahmed al Sabah la vârsta de 91 de ani, importanţa ţării în lume va scădea – este de părere comentatorul ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Urmaşul emirului trebuie să gestioneze situaţia economică dificilă a Kuweitului şi nu l-a desemnat încă pe moştenitorul tronului.
Prin decesul emirului, Orientul Apropiat şi-a pierdut un neobosit emisar al păcii. Sheikh Sabah al Ahmed al Sabah şi-a dedicat viaţa medierii între diferite puteri într-o zonă plină de conflicte etnice şi religioase. Şi-a asumat rolul de negociator în mai multe conflicte armate şi a dorit să aibă relaţii bune cu toate ţările. Sabah a condus politica externă a ţării sale din anul 1963, la început ca ministru de externe, din anul 1992 în calitate de prim-ministru, iar din anul 2006 ca emir (domnitor). Datorită activităţii sale, statul model de pe lângă Golful Persic a ajuns un actor deosebit de important al regiunii. Pe lângă eforturile sale de mediator, a fost recunoscut şi pentru activitatea sa umanitară. Fostul emir a organizat în repetate rânduri conferinţe ale donatorilor pentru a-i ajuta pe civili, care erau victimele diferitelor războaie. Cu aceste ocazii chiar el însuşi s-a dovedit a fi un om generos: de mai multe ori a oferit în numele ţării sale mai mulţi bani decât ţări mai mari şi mai puternice din zonă.
Odată cu moartea sa probabil că importanţa Kuweitului va scădea pentru că membrii săi de familie nu dispun de experienţa diplomatică de decenii a acestuia, care i-ar ajuta să navigheze cu succes între diferitele puteri regionale. Urmaşul său este fratele vitreg al lui Sabah. Jaber al-Ahmed al-Sabah are vârsta de 83 de ani şi probabil că pentru el este prea târziu să-și mai însuşească competenţele defunctului emir. Se presupune că din cauza vârstei înaintate şi sănătăţii şubrede, noul emir va delega o parte din responsabilităţile sale unui alt membru al familiei, care însă nu a fost încă desemnat. Potrivit presei, zeci de membrii ai familiei candidează pentru statutul de moştenitor al tronului, printre ei este şi fiul cel mai mare al lui Sabah, Sheikhul Nasser al-Sabah, care are 72 de ani. Interesul familiei ar fi ca să se decidă cât mai repede cine va fi moştenitorul tronului, pentru a evita disputele dintre persoanele pretendente la tron, situație care s-a mai întâmplat în perioada 2011 – 2014, ceea ce a afectat buna reputaţia a familiei.
Oricine va fi moştenitorul tronului, va avea de înfruntat probleme dificile, pentru că potrivit Constituţiei, acesta trebuie să medieze eventualele conflictele dintre guvern şi parlament. Iar tensiuni deja există, pentru că din cauza pandemiei de coronavirus preţul petrolului a scăzut, ceea ce a însemnat o gaură importantă în bugetul ţării. În prezent Kuweit trăieşte din economii, de aceea moştenitorului tronului trebuie să convingă parlamentul – care are competenţe largi – să adopte legea care permite emiterea titlurilor de stat. Majoritatea deputaţilor însă nu doresc acest lucru, până când guvernul nu prezintă un plan detaliat privind modul în care va recupera datoriile create în acest fel. Guvernul plănuieşte introducerea TVA-ului şi a altor taxe şi impozite, pentru a realiza şi alte venituri în afară de vânzarea petrolului, dar proiectele de legi care prevăd acest lucru sunt blocate în parlament. Deputaţii sunt reticenţi să voteze aceste proiecte tocmai acum, înainte de alegerile parlamentare din noiembrie.

Székely Ervin, Rador