Un tribunal din Italia a amânat decizia în cazul fostului ministru italian de interne, Matteo Salvini

Un tribunal din Italia a amânat decizia dacă va avea loc sau nu un proces pe numele fostului ministru italian de interne, Matteo Salvini, într-un caz care vizează detenţia ilegală a migranţilor. Susţinători ai lui Matteo Salvini şi contrademonstranţi au protestat în faţa tribunalului unde se audia cazul, în timp ce avocaţii lui Salvini cereau instanţei renunţarea la caz. Magistraţii au declarat, însă, că îi vor audia luna viitoare pe colegii de cabinet ai lui Matteo Salvini, care a insistat că a fost o decizie colectivă de a nu permite timp de aproape o săptămână coborârea migranţilor de pe o navă ancorată într-un port sicilian, anul trecut, în luna iulie./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 octombrie)