Banca Mondială susţine că sărăcia extremă va creşte la nivel mondial în 2020, pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Banca Mondială a declarat miercuri că sărăcia extremă va creşte la nivel mondial în 2020, pentru prima dată în ultimele două decenii. Raportul Băncii Mondiale subliniază că războaiele şi schimbările climatice au încetinit deja progresul în reducerea numărului de săraci ai lumii, dar acum, pe fondul pandemiei de COVID-19 şi al restricţiilor adoptate la nivel global, numărul celor aflaţi sub pragul sărăciei extreme ar putea ajunge la 1,4% din totalul populaţiei globului. Banca Mondială a insistat că, fără o acţiune urgentă şi politici clare, obiectivul internaţional privind eliminarea sărăciei în lume până în 2030 va fi unul de neatins. Raportul instituţiei internaţionale face apel la acţiune internaţională coordonată şi comună pentru conservarea realizărilor de până acum şi atrage atenţia că este încă posibilă o stopare a efectelor pandemiei de COVID-19 asupra bunăstării oamenilor./mbaciu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 octombrie