Tabletele pentru elevii din județul Vaslui vor mai întârzia

Tabletele pentru elevii din județul Vaslui vor mai întârzia deoarece abia au început procedurile pentru licitația acestora. Din datele centralizate de către Inspectoratul Școlar Județean este nevoie de peste 7.000 de tablete numai pentru elevii care provin din mediile defavorizate. Corespondenta RRA, Alina Darie, are mai multe informații despre acest subiect.
Reporter: Reprezentanții Inspectoratului Școlar Vaslui susțin că va mai dura până când cei peste 7.000 de elevi vor primi tabletele achiziționate de Ministerul Educației. Până atunci aceștia nu vor avea cu ce participa la orele desfășurate online, mai ales că în multe zone, respectiv 46 de localități, nici internet nu există. Loredana Roman, inspector general al Inspectoratului Şcolar Vaslui:
Loredana Roman: Prin proiectul ‘Internetul în școala ta’, în toate cele 157 de unități cu personalitate juridică a fost tras internetul. Însă, vorbesc de satele componente ale comunei. Până în decembrie vom reuși să aducem internetul. Sunt și locații unde chiar nu putem face deocamdată absolut nimic. Cu siguranță cadrele didactice vor găsi alte modalități. Mă refer aici la fișe de lucru.
Reporter: În tot acest timp, la nivel de județ, crește numărul unităților de învățământ care intră pe scenariul roșu, în prezent fiind 19 școli și grădinițe aflate în această situație. 167 de elevi și 104 dascăli sunt diagnosticați cu COVID-19./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 octombrie)