Preşedintele american Donald Trump participă la primul eveniment public la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump participă astăzi la primul eveniment public la Casa Albă, la nouă zile dupa ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Experţii în sănătate atrag atenţia că este prea devreme pentru astfel de întruniri, dar preşedintele insistă să-şi reia grabnic campania electorală, iar organizatorii spun ca va sta departe de numeroşii săi invitaţi. Corespondenta noastră la Washington, Doina Saiciuc, relatează:

Reporter: Preşedintele ar urma să se adreseze audienței aflate pe peluza de sud de la distanță, din balconul prezidențial al camerei albastre. Donald Trump a insistat pe parcursul întregii săptămâni că nu mai are niciun simptom COVID-19, iar medicul Casei Albe, Sean Conley, a arătat joi seară că anticipează ca președintele să se poate întoarce în siguranță la evenimentele publice la sfârșit de săptămână.

Discursul președintelui ar urma să se refere la una din temele sale favorite: lege și ordine. În Statele Unite, numărul celor ucişi de COVID-19 a depășit 213.000, iar centrele pentru controlul și prevenirea bolilor recomandă ca pacienții cu COVID să se autoizoleze pentru cel puțin 10 zile de la instalarea simptomelor legate de noul coronavir

Președintele Trump a fost tratat la Centrul Medical Militar Walter Reed, cu medicamentul antiviral remdesivir, cu steroidul dexametazon și cu un așa-numit cocktail experimental de anticorpi monoclonali. Unii experţi în sănătate publică s-au declarat sceptici în legătură cu planurile președintelui Trump de a se întoarce la evenimentele publice atât de curând./aburtica/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie