Agricultorii care activează în domeniul legumicol, pomicol și animal vor putea beneficia de sprijin de la Uniunea Europeană

Fermierii români care vor să beneficieze de sprijinul acordat de stat celor care au avut de suferit de pe urma pandemiei mai pot depune cererile până la 23 octombrie. Agricultorii care activează în domeniul legumicol, pomicol și animal sunt mulțumiți de acest sprijin; nu același lucru se poate spune despre fermierii din sectorul vegetal, care au fost excluși din acest program. Corespondentul RRA în Mehedinți, Mihai Bădescu, transmite.
Reporter: Afectați de criza sanitară, crescătorii de animale și cei care lucrează în pomicultură spun că sprijinul era foarte necesar.
Gheorghe Negrescu, crescători de bovine Angus: Subvenția de Covid, cum este numită, este dată de Uniunea Europeană. Bineînțeles că o să beneficiem și noi, este foarte bine venită.
Reporter: Vânzările cum au mers anul ăsta?
Gheorghe Negrescu: Vânzările, foarte slab. Dacă în domeniul HORECA a fost închis și acum se pare că se va închide din nou, foarte greu, a scăzut prețul.
Reporter: Cu cât?
Gheorghe Negrescu: Cu 20% cel puțin. Este o pierdere, într-adevăr, și având în vedere că toate s-au scumpit, furajele, din cauza secetei.
Reporter: Marcel Sava, proprietar de plantație pomicolă.
Marcel Sava: Nu știam, acum vă aud pe dumneavoastră, nu ne-a informat nimeni. Putea să ne informeze și pe noi, că suntem înregistrați la Camera Agricolă; dacă era de luat bani, ne informau. Nu știam, o să mă interesez, ar fi binevenită. Reporter:: Cultivatorii de cereale și plante tehnice spun că și ei aveau nevoie de acest sprijin de la care au fost excluși. Felix Odină: Știu doar că noi, sectorul vegetal, nu suntem prinși în acerastă schemă de ajutor, deși, dacă e să mă întrebați pe mine, toți muncim pământul ăsta și, probabil, toți am fi avut nevoie. 10 euro pe hectar sau cât de puțin… Ăsta este un ajutor binevenit. Și așa, noi, românii, avem subvențiile printre cele mai mici din Uniunea Europeană.
Reporter: După o producție bună la grâu, în Mehedinți, producția de porumb și floarea soarelui a fost diminuată la jumătate din cauza secetei./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie