Lupte intense în provincia Helmand din sudul Afganistanului

Oficialităţi afgane au declarat că forţele americane au lansat noi atacuri aeriene împotriva poziţiilor talibane din provincia sudică Helmand, unde de câteva zile se desfăşoară lupte intense. Forţele afgane de securitate au reuşit să elibereze câteva teritorii de sub control talibanilor, însă luptele din apropierea capitalei strategice a provinciei, Lashkar Gah, continuă. Principalele căi de acces în şi în afara oraşului sunt blocate, aşa încât organizaţia Amnesty International a solicitat asigurări în vederea asigurării unor căi de evacuare a civililor. Aproximativ 35.000 de oameni au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele, refugiindu-se în districtele vecine. ONU şi-a exprimat la rândul său îngrijorarea în legătură cu situaţia din zonă, afirmând într-un comunicat că deşi numărul victimelor civile de până acum a fost mai mic decât cel de anul trecut, această tendinţă pare să se schimbe. Actualele violenţe din Afganistan au loc în pofida negocierilor de pace în derulare în Qatar. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 octombrie, ora 12:05)/opopescu/ovidiu