Sărăcia extremă separă copiii de părinți, treptat, până îi separă de tot.

Trimite HOPE prin SMS la 8844 și ajută-i să rămână împreună!

 În contextul crizei economice actuale,

Hope and Homes for Children lansează o campanie de strângere de fonduri

pentru a ajuta copiii vulnerabili să nu ajungă în orfelinate

 Hope and Homes for Children lansează o campanie socială de strângere de fonduri și trage un semnal de alarmă cu privire la numărul din ce în ce mai mare de copii care riscă să fie separați de părinți și să ajungă în orfelinate, în contextul pandemiei și al sărăciei extreme în care familiile vulnerabile se adâncesc, în lipsa unui loc de muncă. Cu mesajul Sărăcia extremă separă copiii de părinți, treptat, până îi separă de tot. Trimite HOPE la 8844 și ajută-i să rămână împreună!, Fundația își propune ca, în urma apelului, să poată susține 1600 de copii aflați în situație de risc și familiile lor, prin intervenții integrate care să țină copiii în siguranță, acasă, în următoarea perioadă. Spotul video care însoțește campania, realizat în colaborare cu regizorul Tom Wilson, vorbește despre așteptare, dar și despre riscul instituționalizării pentru copiii care trăiesc în sărăcie. (link AICI)

De curând, Banca Mondială anunța că sărăcia extremă crește anul acesta pentru prima dată în ultimii 22 de ani – și estima că efectele pandemiei vor împinge în sărăcie extremă între 88 și 115 milioane de oameni doar în acest an, în special în țări care se confruntă cu rate ridicate de sărăcie, cum este și România. În condițiile în care, în 2019, România se afla deja pe primul loc în UE, conform EUROSTAT, cu 1 din 3 copii care trăiau în risc de sărăcie și excluziune socială, situația devine din ce în ce mai alarmantă: în lipsa unui minim necesar pentru a supraviețui – un acoperiș deasupra capului, căldura pe timpul iernii, sau cel puțin o masă pe zi – copiii sunt separați de părinți și, inevitabil, ajung în centre de plasament sau în forme de protecție specială.

O platformă de donație – www.pretulbinelui.ro – susține campania unde cei care vor să ajute pot face o donație lunară pentru 3 mese pe zi, chiria pentru o lună, lemnele necesare unei familii, pe perioada iernii – și alte intervenții care pot face o diferență majoră în lupta pentru supraviețuire a unei familii sărace. Fiecare ajutor contează pentru ca, pe măsură ce sunt identificate soluții alternative de locuire și îngrijire pentru copiii încă rămași în orfelinate, alții să nu le ia locul.

Campania a fost lansată pe 14 octombrie, în cadrul unui eveniment restrâns, în aer liber, găzduit de Excelența Sa Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii la București, unde a fost prezentat, în premieră, spotul video al campaniei. În cadrul evenimentului a fost anunțat noul Ambasador Hope and Homes for Children, jurnalistul Mihai Morar, care se alătură echipei de Ambasadori formată din Amalia Enache, Marius Manole și Alexandru Tomescu.

 Nu cred că am vrea, vreodată, să ne imaginăm copilăria fără părinți și fără familie. Atunci, de ce am accepta această realitate pentru zeci de mii de copii din jurul nostru? Dacă știm cât de cumplite sunt consecințele instituționalizării asupra copiilor, dacă înțelegem amploarea traumelor separării lor de părinți, atunci nu avem cum să fim părtașii unor astfel de drame, fie și de la distanță. Dacă nu ai vrea să li se întâmple așa ceva celor dragi ție, hai să facem ceva pentru copiii expuși unei astfel de nenorociri: să-i ajutăm să rămână împreună cu părinții lor. Foarte puține lucruri pot fi mai importante decât asta. declară Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children

În martie anul acesta, peste 4.800 de copii erau încă instituționalizați, la nivel național, în 166 de centre de plasament (conf. ANDPDCA). De peste 20 de ani, Hope and Homes for Children România contribuie la închiderea instituțiilor de tip vechi, în colaborare cu autoritățile  locale și desfășoară, în paralel, un program complementar programului de dezinstituționalizare – Prevenirea separării copilului de familie, prin care oprește intrarea altor copii în sistemul de protecție și centre de plasament.

Parteneri media:      DoR, IQads, Itsy Bitsy, Magic FM, Observator Cultural,

Radio România Actualități, SMARK

Pentru mai multe informații:

Larisa Dumitru, Hope and Homes for Children

tel. 0799 830 651, email: larisa@hopeandhomes.ro

 

 Despre Hope and Homes for Children România

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, iar de atunci și până în iunie, 2020, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 58 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 12 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituții-mamut în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 110 case de tip familial, 6.020 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 458 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 34.310 de copii au fost salvați de la ruperea de familie, peste 1.872 de tineri au fost sprijiniți pentru o viață independentă, 2.112 de copii au fost primiți în centrele de zi, iar 1012 în centrele de primire în regim de urgență. 9.290 de membri de personal din sistemul de protecție al copilului au fost instruiți de Hope and Homes for Children.

Peste 58.000 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituționalizarea copiilor în țara noastră. Până în prezent, Hope and Homes for Children a investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutându-i în case de tip familial.

Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro.