Reacţii „intense” după o vacanţă a familiei regale olandeze în Grecia

Parlamentarii de opoziţie din Olanda au solicitat ca premierul Mark Rutte să explice ce ştie despre o vacanţă a familiei regale în Grecia. Membrii acesteia au anunţat că îşi vor întrerupe vacanţa din Grecia la scurt timp după ce guvernul a instituit carantina parţială şi le-au cerut cetăţenilor olandezi să se deplaseze cât mai puţin posibil. Într-un comunicat, Regele Willem-Alexander și Regina Maxima au declarat că au fost afectaţi de reacția „intensă” a publicului când au apărut știrile despre vacanța lor: „Ne vom întrerupe vacanţa. Vedem reacțiile oamenilor la relatările media și sunt intense și ne afectează”, au afirmat suveranii.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 octombrie)/opopescu/dsirbu