Calendarul evenimentelor, 22 octombrie – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru comunitățile de români din afara țării – online
  • ora 12:30 – Comisia pentru comunicații și tehnologia informației – online

 

– Guvern

* Premierul Ludovic Orban va prezida ședința de Guvern – ora 18:00, la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Activităţi ale Ministerului Afacerilor Externe:

  • Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor responsabili de Strategia UE pentru regiunea Dunării din cadrul Forumului anual SUERD, găzduită de președinția-în-exercițiu croată sub motto-ul „Dezvoltarea sustenabilă și armonioasă a regiunii Dunării” – în format videoconferință
  • Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale Daniela Gîtman, la Conferința donatorilor privind sprijinul acordat refugiaților Rohingya, organizată de SUA, UE, Marea Britanie și Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați – în format videoconferință
  • Berlin: Vizita de lucru a secretarului de stat pentru afaceri strategice Dan Neculăescu în Republica Federală Germania

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 600 milioane lei

 

– Alegeri parlamentare

* În Calendarul acţiunilor pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, în această zi este termenul-limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente în circumscripţiile electorale din ţară

* Termen-limită pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pentru înregistrarea ca alegători prin corespondenţă la alegerile parlamentare, conform Autorității  Electorale Permanente (AEP). Românii din străinătate sunt îndemnați să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus. Toate informaţiile privind procedura de înscriere la votul prin corespondenţă sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri: https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotCorespondenta, https://www.youtube.com/watch?v=CLSjeZ1BBkk&feature=emb_title

* Alexandria: Reprezentanţii organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat Teleorman vor depune dosarele de candidatură pentru Senat şi Camera Deputaţilor la Biroul Electoral Judeţean Teleorman – ora 11:00. Listele complete de candidaţi au fost aprobate de Consiliul Politic Naţional al PSD, conform Statutului

* Galați: Depunerea dosarelor de candidatură pentru Senat şi Camera Deputaţilor ale reprezentaţilor Alianţei USR Galaţi – ora 10:00, la Biroul Electoral Judeţean

 

– Partide

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă organizată de PSD Covasna – ora 13:00

* Timișoara: Conferinţă de presă organizată de PRO România, filiala Timiş – ora 11:00

* Timișoara: Declaraţii de presă comune ale USR PLUS Timiş şi PNL Timiş – ora 13:00, la Facultatea de Teologie a UVT

 

– Culte, Biserică

* Teatrul Naţional Radiofonic şi Arhiepiscopia Romano – Catolică Bucureşti  organizează, în cadrul unui eveniment internaţional comemorativ menit să marcheze cei 100 de ani de la naşterea lui Karol Jόzef  Wojtyla, audiţia cu public a celui de-al doilea spectacol: Papa Ioan Paul al II-lea – Domnul e mântuirea mea, de cine mă voi teme? – ora 15:30, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. În calendarul romano-catolic, ziua de 22 octombrie este dedicată Sfântului Ioan Paul al II-lea

 

– Casa Regală

* Familia Regală deschide porţile Palatului Elisabeta pentru vizitatori, în fiecare săptămână de joi până duminică fără rezervare prealabilă, orarul zilnic de vizitare fiind 10.00-13.00 şi 14.00-17.00

 

– Administrație

* Conferinţă de presă susţinută de primarul ales al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan – ora 10:00, în faţa sediului Primăriei

* Şedinţa de constituire a Consiliului Local al Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi depunerea jurământului pentru preluarea mandatului de primar al Sectorului 6 de către Ciprian Ciucu – ora 17:00, la Primăria Sectorului 6, Calea Plevnei nr. 147-149

* Bacău: Consilierii locali declarați aleși la scrutinul din data de 27 septembrie și validați prin încheierea din data de 14 octombrie, pronunțată de Judecătoria Bacău, sunt convocați la ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Local al Municipiului Bacău – ora 11:00. Ședința se va desfășura cu respectarea legislației privind siguranța sanitară în contextul evitării răspândirii virusului SARS COV-2

* Bistrița: Şedinţa festivă de depunere a jurământului de către noul primar al municipiului Bistriţa, Ioan Turc, şi de către consilierii locali aleşi – ora 14:00, în faţa sediului Primăriei

* Braşov: Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat măsura interzicerii funcţionării târgurilor de vechituri începând cu această zi, din cauza ratei de incidenţă crescute a infectării cu coronavirus

* Onești: Ședința Consiliului Local al Municipiului Onești – ora 14:00, prin mijloace electronice, în sistem online, audio-video

* Sfântu Gheorghe: Ceremonia de învestire în funcţie a preşedintelui Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor – ora 12:00, în Piaţa Libertăţii nr. 4

* Sibiu: Ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Sibiu şi depunerea jurământului de către Daniela Cîmpean şi 32 de consilieri – ora 15:00, la sediul CJ Sibiu, sala de conferinţe

 

– Juridic

* Şedinţa publică a Curţii Constituţionale a României – ora 9:00

  • Curtea urmează să se pronunţe pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic între Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de preşedintele interimar al forului legislativ, Robert Cazanciuc
  • Curtea Constituţională a României urmează să se pronunţe şi asupra sesizării preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea actului normativ care modifică şi completează Legea 9/1991 referitoare la înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului
  • Curtea va dezbate şi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

* Şedinţa Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:00

* Constanța: Magistrații Curții de Apel Constanța vor judeca apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia în dosarul fostului prefect al Constanței, Ioan Albu, acuzat de ucidere din culpă. În primă instanță, Judecătoria Medgidia l-a condamnat pe acesta la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. La începutul anului, pe 16 februarie, acesta a produs un accident rutier în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața

 

– Organizații

* Conferinţă de presă organizată de Institutul pentru Politici Publice din aşa-numitul „Ţinut Secuiesc”, prilejuită de prezentarea rezultatelor cercetării „Monitor interetnic 2020” – ora 15:00

 

– Sindicate

* Uniunea TESA va picheta Ministerul Sănătăţii, printre revendicările principale aflând-se aspecte privind grila de salarizare, sporurile acordate şi încetarea discriminării personalului tehnic-economic administrativ şi auxiliar-sanitar – între orele 13.00 – 15.00

 

– Economic

* Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) organizează deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare, urmată de o dezbatere cu reprezentanţi ai administratorilor de fonduri de acţiuni cu expunere pe piaţa de capital locală – ora 9:00

* Cea de-a X-a ediţie, aniversară, a Conferinţei Anuale Internaţionale „Noile Provocări Globale în Securitatea Cibernetică #CERTCON10”, eveniment organizat, online, de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO – ora 10:00. Evenimentul va aborda subiecte de interes din domeniul securităţii cibernetice, precum: 5G Toolbox, certificare şi standardizare, educaţie, conştientizare şi psihologie în cybersecurity, e-Governance & femei în cyber, incidente şi măsuri de securitate, revizuirea Directivei NIS, tehnologii emergente, IoT, Blockchain etc.

* Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) este partenerul instituțional al publicației britanice The Economist, în organizarea evenimentului online intitulat „Europe’s Landscape in the Shadow of the Pandemic – Romania: Transformation – Recovery – Resilience” – ora 11:00, pe www.romania2020.economist.com  și www.hazliseconomist.com, Youtube channel: https://www.youtube.com/channel/UCa2zCvZzmE3q3pMVZtsIrvw și Facebook https://www.facebook.com/TheEconomistSEEuropeEvents. Printre vorbitori se numără: Wolfgang Schüssel – fost cancelar federal, președinte, Asociația pentru politici externe și Națiunile Unite, Austria, Ovidiu Ioan Silaghi – Secretar General, Camera de Comerț și Industrie a României, John Bruton – fost prim-ministru, Irlanda, Simone Mori – vicepreședinte executiv, Grupul Enel, Charlotte Ruhe – director general pentru Europa Centrală și de Sud-Est, BERD, Luca Lazzaroli – director general, Banca Europeană de Investiții, Colin Ellis – ofițer șef de credit, EMEA, Moody’s Investors Service, Michail Bletsas – director de calcul, MIT Media Lab, SUA și Violeta Luca – CEO, Microsoft, România

* Se lansează etapa de înscriere în cadrul măsurii 2 „Granturi pentru capital de lucru”, din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de Urgenţă 130/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19. Formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii 2 „Granturi pentru capital de lucru” este activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de astăzi, 22 octombrie, ora 10:00. Acest formular de înscriere va rămâne activ până miercuri 28 octombrie, ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului

* Dacia lansează în România versiunea Pick-Up a modelului Duster, care poate fi comandat în întreaga reţea comercială Dacia din țara noastră, începând de astăzi, la un preţ de 22.546 euro (TVA inclus). Derivată din vehiculul 4×4 de serie şi păstrând cotele de gabarit ale acestuia, versiunea Pick-Up dispune de o benă cu lungimea de 1,65 metri, capabilă să preia o sarcină utilă de 500 kg

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind capacitatea de cazare turistică la 31 iulie 2020

* Iași: Simpozionul de Agricultură şi inginerie alimentară, organizat în perioada 22 – 23 octombrie, de Facultatea de Agricultură, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. Scopul manifestării este de a prezenta şi promova cele mai noi rezultate ale cercetării, dezvoltării şi inovaţiei în diversele discipline ale ştiinţelor vieţii şi de a încuraja crearea unor poli europeni ai cercetării de excelenţă. Cea de-a 63-a ediţie a simpozionului este organizată sub patronajul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior. Deschiderea lucrărilor va avea loc de la ora 10:00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” – Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3

 

– Social

* Jud. Dâmbovița: Cel mai mare telescop pentru observații solare din România va fi prezentat în premieră în judeţul Dâmboviţa, la un centru social pentru copii. La inițiativa Asociației „Șansa Ta”, în parteneriat cu Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, coordonat de muzeograful Ciprian Vintdevara, copiii de la Centrul Social „Şansa Ta”, din Bilciureşti, Dâmboviţa şi alţi copii pot observa detaliile din atmosfera solară în H-alpha, prin telescopul solar Lunt Tha, cu apertura de 152 mm, cu distanţa focală de 900 mm şi cu filtru de blocare B3400, de la ora 11:00 până la ora 13:00. Principalul scop al acestei activităţi este acela de a-i familiariza pe copii cu astronomia şi cu instrumentele performante de observare a spaţiului cosmic

* Sibiu: Moment artistic susţinut la Sibiu de caricaturistul Dan Perjovschi, în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Egalităţii de Gen, organizat de Asociaţia A.L.E.G. – ora 16:00, la zidul de lângă Teatrul Naţional „Radu Stanca”

 

– Medicină, Sănătate

* Conferinţă de presă dedicată lansării oficiale a echipei IMUNIS Dragons – prima echipă de Dragon Boat din România, formată exclusiv din supravieţuitoare ale cancerului de sân – ora 9:00, în Parcul Titan, intrarea din Str. Liviu Rebreanu – Str. Lunca Bradului

* Iași: Începe seria webinariilor aniversare Antibiotice 65 de ani – „Lucrăm de-o viață pentru viață” – ora 18:05. Aceste întâlniri profesionale dedicate specialiștilor din sănătate se desfășoară pentru a celebra cei 65 de ani de continuitate, cunoaștere, spirit hipocratic și dezvoltare ai companiei Antibiotice. De la cunoscuta Penicilină, primul produs fabricat la Antibiotice Iași în anul 1955, compania s-a transformat într-unul din cei mai importanţi producători români de medicamente generice, care continuă să însănătoșească generaţii de oameni. Prima întâlnire din seria de webinarii aniversare este dedicată Medicamentelor care au făcut istorie și va fi susținută de intervențiile binecunoscuților profesioniști în domeniul sănătății:

  • Ioan Nani, Director General Antibiotice SA: „Lucrăm de-o viață pentru viață”
  • Dr. Daciana Brănișteanu, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași: „Dermatocorticoizii – standardul de aur în dermatologie”
  • Dr. Adrian Streinu Cercel, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București: „De la penicilină la Moldamin”

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe – ora 14:00, online

* Timișoara: Cea de-a II-a doua ediţie a Conferinţei Timişoara Cardioculture – Update Meeting 2020, organizată de Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi Asociaţia CARDIOAPEX, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara – ora 9:00, online (22 – 24 oct.)

* New York: Pfizer CEE Oncology organizează un seminar online pe tema controlului cancerului, închiderii decalajului în tratament și îngrijire în țările Europei Centrale și de Est și adresarea provocărilor actuale din oncologie cauzate de pandemie. Evenimentul va avea loc în format virtual și se adresează jurnaliștilor din țările CEE având loc între orele 14:30 – 16:15 (ora României), prin intermediul Cisco Webex

 

– Academie

* Biblioteca Academiei Române vernisează expoziţia „Ion I.C. Brătianu – 156 de ani de la naştere” – ora 12:00, în Sala de expoziţii „Theodor Pallady” din Calea Victoriei nr. 125. Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, şi prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii Academiei Române. Expoziţia dedicată celebrului om politic şi prim-ministru, care a jucat un rol fundamental în realizarea Marii Unirii de la 1918 şi în dezvoltarea României moderne, reuneşte manuscrise, piese de arhivă şi corespondenţă, foi volante, precum şi un bogat material fotografic din colecţiile Bibliotecii Academiei Române şi Muzeului Naţional al Literaturii Române. Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 – 30 octombrie şi poată fi vizitată în intervalul orar 10:00 – 14:00, cu programare la directie@biblacad.ro, cu cel puţin o zi înainte. Vernisajul se va desfăşura cu respectarea tuturor normelor de protecţie anti Covid-19 în vigoare, în sală putând fi prezente maxim 20 de persoane

 

– Învăţământ, Cercetare

* Deschiderea evenimentului studenţesc dedicat chirurgiei, „SURGICON – The International Surgical Congress for Students”, exclusiv în mediul virtual, reunind anul acesta, la cea de-a doua ediţie, 2032 de studenţi, din 50 de ţări, manifestarea ştiinţifică fiind organizată de Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR) – filiala Bucureşti (22 – 25 oct.)

* Conferinţă online, la adresa http://bit.ly/CaravanaStudiilor, de la ora 17:00, în cadrul ediţiei a doua a „Caravanei studiilor în Franţa” (1 – 31 oct.), unul dintre cele mai importante proiecte de cooperare ştiinţifică şi universitară a misiunii diplomatice franceze în România, desfăşurat prima dată ca parte a Sezonului Franţa-România 2019

* Expoziţia aplicaţiilor absolvenţilor „Academiei DpIT”, eveniment aflat la cea de-a 6-a ediție, organizată cu scopul de a vizita standurile produselor care au surprins experți în recunoașterea inovației, interacționarea direct cu creatorii aplicațiilor și cu produsele realizate de aceștia și descoprirea celor 16 idei care promit să schimbe perspectiva viitorului – între orele 16:00-19:00, online, accesând link-ul: https://dpit.ro/expozitie-2020/. Peste 40 de parteneri din mediul de business, academic și şcolar ai Asociaţiei „Descoperă-ţi pasiunea în IT” au contribuit la obţinerea acestor rezultate, printre care: Fortech, NetMatch, Bosch România, Accenture România, Betfair România Development, Nagarro, NTT DATA România, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, „Universitatea Tehnică” Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Cluj IT Cluster, Smart HR

* Workshop-ul tematic „Homeschooling – poate fi o alternativă pentru educaţia clasică?”, organizat de asociaţia „Ţine de Noi”, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel – România şi în colaborare cu asociaţia AD REM. Evenimentul are loc online, prin intermediul aplicaţiei Zoom – ora 18:00

* Senatul Universităţii din Bucureşti a decis, în şedinţa de miercuri, derularea activităţii academice din cele 19 facultăţi exclusiv în sistem online începând cu această zi, pe o perioadă de 14 zile

* Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va relua, începând de astăzi, seria de cursuri „Studium Generale” a Institutului STAR-UBB, găzduită de acum înainte de Turnul Croitorilor, cu prelegerea cu tema „Ştiinţele cognitive clinice: Implicaţii pentru pandemie”, susţinută de prof. univ. dr. Daniel David. Blocat de pandemie şi reluat acum cu adaptare la aceasta, cursul va fi transmis online pe canalul de Youtube al UBB (https://StudiumGenerale). Inclus într-o acţiune mai amplă a UBB care vizează transformarea Turnului Croitorilor într-un veritabil „Turn al Cunoaşterii”, programul Studium Generale al UBB (http://starubb.institute.ubbcluj.ro/index.php/studium-generale/) urmăreşte să stimuleze cooperările academice multi-/inter-/trans-disciplinare, pentru a spori ulterior integrarea STEM+ (Science/Technology/Engineerings/Mathematics/+Arts/Humanities/Social Sciences) la UBB, la nivel didactic, CDI şi la nivelul relaţiei cu societatea

* Făgăraş: „FotoPoveşti din Ţara Făgăraşului”, un proiect cu şi pentru liceeni despre istoria fotografiei în Ţara Făgăraşului se desfăşoară în perioada 22 octombrie – 4 decembrie, cu şase întâlniri (online dar şi fizic, în condiţii de siguranţă), în care se privesc şi descifrează imagini, au loc discuţii despre arhitectură, modă, oameni şi locuri din Ţara Făgăraşului, au loc activităţi practice, despre cum tehnologia de azi şi ştiinţele ajută la păstrarea poveştilor vizuale de ieri. Finalul proiectului constă în realizarea unei expoziţii virtuale. Din programul zilei:

  • ora 16:00 – despre digitalizarea corectă a materialelor fotografice vechi (fotografii, negative, filme, clişee) – la sediul Fundaţiei Comunitare Ţara Făgăraşului, Bd. Unirii nr. 1C

* Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu SC GI Group Staffing Company SRL, organizează conferința de lansare a proiectului „Practica de calitate pentru o carieră de succes” – ora 12:00, la sediul Universității de Vest din Timișoara, Str. Vasile Pârvan nr. 4. Proiectul vizează creșterea nivelului de ocupabilitate în rândul a 325 studenți ai Universității de Vest din Timișoara, viitori absolvenți, prin consolidarea serviciilor de practică și prin dezvoltarea abilităților și compețentelor practice solicitate de piața muncii. Pentru asigurarea unui cadru optim din punct de vedere igienico-sanitar și în concordanță cu noile măsuri pentru prevenirea și limitarea posibilelor îmbolnăviri de COVID-19, desfășurarea evenimentului se va realiza și în mediul online, folosind platforma Google Meet

 

– Mass-Media, Publicitate

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 11:00, la sediul instituției

* Romanian Advertising Council (RAC) și PRIAevents organizează Conferința „Influencer Marketing and Ethics in Advertising” – ora 16:00, live pe Platforma Microsoft Teams și pe Facebook PRIAevents

 

– Cultură

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Lior Shambadal, susţine un program integral semnat de Wolfgang Amadeus Mozart, în regim live, în cadrul stagiunii online – ora 19:00, concert transmis în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu”: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) şi pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Muzeul Municipiului București și Asociația Da’DeCe organizează două mese rotunde desfășurate online, parte din proiectul „Afară/Înăuntru”, realizat de Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (22 – 23 oct). Programul zilei:

  • ora 10:00 – Muzeul ca spațiu de explorare pentru copii – masă rotundă pentru muzeografi – Provocare: Instalațiile interactive în muzee – cum le adaptăm la condițiile impuse de pandemie?

* În perioada 22 octombrie – 19 noiembrie, Muzeul Național de Artă Contemporană din București găzduiește expoziția QAI/RO, a artistului și activistului polonez Karol Radziszewski, în Centrul de documentare și cercetare a culturii vizuale Mihai Oroveanu – ora 12:00, Str. Izvor nr. 2-4

* Galeria Estopia organizează, între orele 16:00 – 22:00, vernisajul expoziției „Corporealities. Uncertain Bodies”, de Ada Muntean, deschisă în perioada 22 octombrie – 21 noiembrie – la Estopia Art Gallery, Str. Bocșa nr. 5. Curator: Irina Ungureanu

* Galeria Sector 1 se întoarce la programul curatorial al anului 2020 cu expoziția „Frame”, a artiștilor Arantxa Etcheverria și Carlos Caballero, curatoriată de Domenico De Chirico. Vernisajul se va desfășura doar în prezența artistei Arantxa Etcheverria, artistul Carlos Caballero și curatorul Domenico De Chirico nefiind prezenți din motive cauzate de criza pandemică. Evenimentul va avea loc, de la ora 17:00, până la ora 22:00, la Galeria Sector 1, în Str. Băiculești nr. 29, în cadrul Combinatului Fondului Plastic. Expoziția poate fi vizitată în perioada 22 octombrie – 5 decembrie

* Cea de-a opta ediție Festivalul Național de Improvizație – !MPRO – va avea loc între 22 – 25 octombrie, la terasa acoperită a Casei Universitarilor din București (Str. Dionisie Lupu nr. 46). Tema acestui an – Procesul creativ – invită participanții să abordeze diverse forme de exprimare artistică rezultate din improvizație. Cele șase secțiuni vor cuprinde 11 spectacole selectate de câte un juriu specializat, dintre cele înscrise între 29 iunie și 31 august, alături de 5 spectacole invitate de organizatori

* Palatul Elisabeta îşi deschide din nou porţile, în perioada 22 octombrie – 15 noiembrie, în fiecare săptămână, de joi până duminică, sezonul de toamnă fiind dedicat Regelui Mihai I – Șos. Kiseleff nr. 28, Sector 1 (prin intrarea Româneşti de lângă Muzeul Satului). Expoziţia, proiect al Asociaţiei „Casa Majestăţii Sale” are un caracter permanent şi funcţionează în lunile ianuarie-februarie, iulie-septembrie şi octombrie-noiembrie ale fiecărui an

* Licitaţia de Toamnă Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, organizată online de Artmark – ora 19:30

* Teatrul Mic anunță anularea spectacolelor programate în perioada 22 octombrie – 1 noiembrie, ca urmare a Hotărârii CSMBU nr. 24, din data de 19.10.2020

  • În perioada 20 octombrie 2020 – 20 iunie 2021, Teatrul Mic va derula programul „Teatru pentru actori… și numai cu actori…”. Acesta va cuprinde 11 proiecte bazate pe texte importante din dramaturgia contemporană și universală la care va participa întreaga echipă a Teatrului Mic

* Buhuși, jud. Bacău: Concert de muzică italiană – ora 18:00, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”. Protagoniști vor fi Ilarion Ionescu Galați, dirijor și Florin Ionescu Galați – violonist, acompaniați de orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău. Locurile în sală sunt limitate, conform reglementărilor în vigoare

* Constanța: Cea de-a V-a ediţie a Festivalului-Concurs DbutanT se desfăşoară în perioada 19 – 25 octombrie, într-un format complet diferit față de cele anterioare. Astfel, pe scena Teatrului de Stat şi cea a Teatrului de Copii şi Tineret „Căluţul de mare” din Constanţa, au loc toate reprezentaţiile înscrise în concurs, precum şi sesiunile de master-class susţinute de membrii juriului. Toate acestea vor fi transmise online, prin live streaming. Pe scena Teatrului de Stat din Constanța, toate cele opt spectacole selecționate pot fi urmărite și online, de publicul din întreaga țară, pe paginile de Facebook ale celor două teatre organizatoare: https://www.facebook.com/teatruldestatconstanta și https://www.facebook.com/DbutanT. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Master-class – Vava Ştefănescu
  • ora 16:00 – „A fost odată în ’46” – la de Teatrul de Copii şi Tineret „Căluţul de mare”
  • ora 19:00 – „Săraci” – la Teatrul de Stat Constanţa

* Constanța: Primul festival de fotografie al orașului de la malul Mării Negre: Constanța FotoFest2020, eveniment organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor Burada”, tema manifestării fiind „Humanity/ Umanitate”. Festivalul se va desfășura în cinci spații diferite: Galeria de Artă a fostului Fond Plastic, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, Teatrul de Stat Constanța și Galeria „Epicentru“ din Piața Ovidiu. Spațiile vor găzdui expoziții de proiecte personale, proiecte de grup, ateliere, performance, dezbateri, proiecții video, prezentări de portofoliu care „vor aduce în atenția publicului recuperări de arhive, tehnici fotografice de la începuturile fotografiei, tradiții readuse în prezent, proiecte de cercetare, imaginea teatrului și viața cotidiană” (22 – 25 oct.). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Constanța. Din program:

  • Grupul Macaia – Georgiana Vlahbei – experiment fotografic „Plastic.Intim.Colectiv”, instalație audio, instalație video live performing (Galeria de Artă- fostul Fond Plastic)
  • Corneliu Sarion – „Childhood lights” (Galeria de Artă-fostul Fond Plastic)
  • Aurelia Paraschiv – „Respiro” (Galeria de Artă-fostul Fond Plastic)

* Oradea: Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca aduce pe scena orădeană, în zilele de 22 și 25 octombrie, Cvartetul Arcadia şi Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Cele două evenimente muzicale vor fi găzduite în Sala Arcadia, de la ora 18:00, ambele având loc în cadrul programului „Consolidarea excelenţei în cercetarea ştiinţifică şi creaţia artistică din Academia Naţională de Muzică Gheorghe Dima”. Din program:

  • Primul eveniment este Concertul Extraordinar susţinut de prestigiosul Cvartet Arcadia şi clarinetistul Răzvan Poptean. În prima parte a concertului, publicul va avea ocazia să asculte Cvartetul de coarde nr. 10 în Mi bemol major, op. 74 de Ludwig van Beethoven, supranumit şi „Cvartetul harpelor”, datorită tehnicii de pizzicato ce prevalează în partea I. Partea a doua a concertului este destinată interpretării Cvintetului cu clarinet, KV 581 de Wolfgang Amadeus Mozart, una dintre cele mai îndrăgite lucrări de gen

* Piatra-Neamţ: Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, inaugurează o nouă ediţie a Stagiunii muzicale, cea care se va desfăşura pe parcursul anilor 2020 şi 2021. Astfel, începând cu ora 17:00, la Sala „Sergiu Celibidache” din cadrul Extensiei Piatra-Neamţ a Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” se va desfăşura spectacolul intitulat „Nel cor piu non mi sento”. Recitalul muzical, care va conţine arii vechi, îi are drept protagonişti pe studenţii claselor de canto coordonaţi de conf. univ. dr Anastasia Buruian şi conf. univ. dr Gabriela Pepelea. La pian, lect. univ. dr. Ligia Ghilea şi lect. univ. dr. Cristina Şoitu. Evenimentul va avea loc fără public în sală, spectacolul putând fi urmărit în direct pe platforma de You Tube AMGD Extensia Piatra Neamţ

* Ploiești: „Brook Green Suite” în Do major, H 190, de Gustav Holst deschide concertul de astăzi al Filarmonicii „Paul Constantinescu” – ora 19:00, în sala „Ion Baciu„ a Filarmonicii. Programul va continua cu Concertul în mi minor, op. 64, pentru vioară și orchestră, de Felix Mendelssohn-Bartholdy și se va încheia cu Simfonia nr. 1 în Re major, de Charles Gounod. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla maestrul Radu Postăvaru, iar solist va fi violonistul Gabriel Croitoru

* Râmnicu Vâlcea: Corul Euphonia – Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea prezintă concertul „Armonii de Toamnă” – ora 19:00, online pe Facebook Live. Dirijor: Aurel Poenaru. În program – prelucrări corale din creația compozitorilor: G. Orban, A. Dvorak, A. Piazzola ș. a.

* Sibiu: „Astra Film DokTank” se desfășoară online, între 18 şi 22 octombrie, şi cuprinde discuţii, dezbateri, ateliere şi prezentări de proiecte în dezvoltare. Din program:

  • Povestea filmului documentar „Acasă” este subiectul unui studiu de caz în prezenţa regizorului Radu Ciorniciuc şi a distribuitorului filmului, Salma Abdalla (Autlook) – Discuţia este transmisă live pe Facebook

* Timişoara: Ediţie internaţională online a Festivalului de literatură de la Timişoara (19 – 23 oct.), pe pagina de Facebook a Festivalului, https://www.facebook.com/FILTMoficial/, în fiecare seară începând cu ora 19:00. Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara este organizat de Asociaţia Culturală „La Două Bufniţe”, Headsome Communication și susţinut de Primăria Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Ministerului Culturii. Programul zilei:

  • Tema serii: „Vina Omului alb” – un dialog cu scriitorul şi gânditorul francez Pascal Bruckner în care scriitoarea Tatiana Ţîbuleac îl provoacă pe acesta să vorbească despre temele polemice ale ultimelor sale cărţi: despre graniţele socio-politice şi personale, despre ciocnirea dintre generaţii, despre sentimentul de vinovăţie al naţiunilor şi multe altele

* Timișoara: Cinemateca TIFF vine pentru prima dată la Timișoara, într-un spațiu cultural nou, la Faber, în perioada 10 septembrie – 22 octombrie. Va fi un film pe săptămână, proiectat în aer liber, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare. Programul zilei:

  • Proiecția filmului „DAU Natasha”, regia Ilya Khrzhanovsky – Germania, Ucraina, Marea Britanie, Rusia, 2020 – Ursul de Argint pentru Contribuţie artistică deosebită la Berlinale 2020

* Timișoara: De la ora 18:00, va avea loc inaugurarea expoziției de artă contemporană Emerging Artists Awards 2020, o inițiativă Calpe Gallery Bastion Theresia Timișoara. Vor fi expuse circa 30 de lucrări de artă contemporană (pictură, sculptură, instalații, ceramică, grafică), multe dintre ele opere inedite, ce merită descoperite și admirate. Evenimentul este organizat de Gian Pietro Serra, prin Asociația Expose Architecture, în colaborare cu Facultatea de Arte și Design, Timișoara și Calpe Gallery. Expoziția va rămâne deschisă până la data de 30 octombrie

* Barcelona: Cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Film Românesc a ajuns la Barcelona (7 – 22 oct.). Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid şi FilmoTeca de Catalunya, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei. Programul zilei:

  • ora 21:00 – Proiecția filmului „Ivana cea groaznică” / „Ivana la terrible”, regia Ivana Mladenovic

* Londra: Dialoguri, ateliere şi proiecții de film sunt atracţiile de săptămâna aceasta din cadrul primului Festival literar româno-britanic Romania Rocks, ce se desfăşoară la sediul ICR Londra şi online, în perioada 17 octombrie – 13 noiembrie. Programul zilei:

  • A doua întâlnire din seria „Rock Talks” între Marius Chivu şi Paul Bailey. Romancier britanic, biograf şi admirator al României, Paul Bailey discută cu Marius Chivu, scriitor, traducător şi cronicar literar român

 

– Sport

* Brașov: Se dispută un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSM Corona Braşov – CSM Galaţi – ora 18:30

* Răşinari, jud. Sibiu: Se va da startul unei noi ediţii, a XI-a, a acţiunii „Zilele Sportive Raşinari 2020”, în cadrul proiectului având loc competiţii de: fotbal, cros, tenis de masă şi şah – ora 12:00, la Baza Sportivă Răşinari Arena. Startul se va da cu cros şi fotbal, iar competiţiile care vor încheia ziua dedicată acţiunilor sportive vor fi cele de tenis de masă, care vor avea loc în Centrul de tineret Răşinari, şi cea de şah, la Primăria comunei Răşinari. Organizatori: Primăria Comunei Răşinari, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu şi Asociaţia Clubul Sportiv „Păltiniş” Răşinari. Partenerii proiectului sunt: Centrul de Tineret Răşinari, Şcoala Sava Popovici Barcianu Răşinari, Şcoala Octavian Goga Răşinari

* Sofia: Partida de fotbal dintre ŢSKA Sofia şi CFR Cluj, în Europa League, în Grupa A a competiţiei – ora 19:55, pe Stadionul „Vasil Levski”

 

– S-a întâmplat într-o zi de 22 octombrie

* Acum 313 ani (1707) avea loc dezastrul naval din Sicilia, când navele Marinei Regale britanice se deplasau, prin manevre riscante, printre recifele aflate la vest de Insulele Siciliei. Patru nave s-au scufundat și aproximativ 2.000 de oameni și-au pierdut viața

* Cu 223 de ani în urmă (1797), în premieră mondială, francezul Andre-Jacques Garnerin a sărit cu parașuta dintr-un balon, deasupra Parisului, de la înălțimea de 900 de metri. Totuși, împăratul chinez Sun poate fi considerat primul parașutist din istorie. Prima testare reușită a unei asemenea parașute a fost făcută în 1617 în Veneţia, de către inventatorul Fausto Veranzio. Aparatul lui a fost numit Homo Volans (Omul Zburător). Parașuta modernă a fost inventată în 1783 de către francezul Sebastien Lenormand, care, în 1783, efectua un salt reușit de pe turnul observatorului astronomic din Montpellier. El a socotit că acest aparat poate să împiedice căderea liberă și l-a numit „parachute” (parașută)

* Acum 137 de ani (1883), la New York, a fost inaugurată Opera Metropolitan, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale, cu spectacolul Faust, compus de francezul Charles Gounod. „Metropolitan Opera Association” este cea mai mare organizație de muzică clasică din america, prezentând anual aproximativ 240 de spectacole de operă. Sediul companiei este Metropolitan Opera House, una dintre cele mai importante scene de opera din lume. În 1983, la aniversarea a 100 de ani de la inaugurarea Operei Metropolitan, la concertul aniversar, care a durat o zi întreagă, au cântat cele mai mari nume din muzica de opera: Joan Sutherland, Placido Domingo și Luciano Pavarotti

* Acum 109 ani (1911) apărea la Bucureşti (cu întreruperi, până în iunie 1923, săptămânal, apoi bilunar), revista literară, artistică şi socială „Flacăra”, cu un rol important în mişcarea literară şi artistică din anii premergători Primului Război Mondial; condusă la început de Constantin Banu, apoi de Ion Pillat, Adrian Maniu şi Horia Furtună. Tipărită în atelierele Socec, publicația era saptămânală, având ziua de apariție sâmbăta. Revista avea, încă de la lansare, colaboratori de prestigiu: G. Coşbuc, Şt. O Iosif, M. Sadoveanu, O. Goga, Ion Minulescu, Demostene Botez, G. Bacovia, Al. Macedonski, Ion Pillat, Liviu Rebreanu şi alţii. Criticul de autoritate al revistei era Eugen Lovinescu

* În perioada 22 – 28 octombrie, acum 88 de ani (1932), avea loc, la Bucureşti, a treia Conferinţă balcanică, la care au participat Albania, Grecia, Iugoslavia, România şi Turcia, care a avut ca scop continuarea tratativelor între statele balcanice, la aceasta adăugându-se încercarea de a realiza o înţelegere cu Uniunea Sovietică. S-a hotărât crearea a două comisii ce aveau să găsească cea mai bună parte a pactului balcanic. Pe ordinea de zi au fost incluse şi cererile Germaniei privitoare la drepturile de înarmare

* Cu 82 de ani în urmă (1938) inventatorul american Chester F. Carlson (1906-1968) făcea, la New York, prima demonstraţie a metodei de copiere prin xerografie (first dry-copy) (invenţia va fi patentată în aprilie 1939)

* Acum 79 de ani (1941), în seara zilei de 22 octombrie, era declanşat Masacrul de la Odesa, în urma aruncării în aer a Comandamentului militar român din Odessa de către partizani sau militari sovietici din armata regulată, explozie în care au fost omorâţi 16 ofiţeri români, inclusiv comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldaţi şi subofiţeri, mai mulţi civili şi 4 ofiţeri germani de marină. Militarii români nu au reuşit să-i prindă pe autorii atentatului şi s-au răzbunat pe populaţia civilă locală. Au fost ucişi, la întâmplare, 5 000 de localnici civili, majoritatea evrei. În perioada 22 – 24 octombrie 1941, militari români au ucis între 25 000 – 34 000 de evrei din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii). Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovca, unde au fost uciși aproximativ două luni mai târziu

* Cu 58 de ani în urmă (1962) avea loc „Criza cubaneză”, când forţele navale americane au instituit blocada coastelor insulei comuniste (până la 21.XI.1962). „Criza” s-a încheiat cu retragerea rachetelor sovietice instalate de Nikita Hruşciov în Cuba

* Acum 46 de ani (1974) a fost inaugurat Centrul Naţional de Fizică din Bucureşti

* Se împlinesc 30 de ani (1990) de când România stabilea relații diplomatice cu statul Qatar

* Acum 29 de ani (1991) a fost ales în tronul ecumenic de la Constantinopol/Istanbul (Turcia) actualul patriarh Bartholomeu I (care i-a succedat patriarhului Dimitrios I, mort la 30.IX.1991). Sanctitatea Sa Bartholomeu I (liderul spiritual al tuturor ortodocşilor din lume) exercită tripla funcţie conform rangului său: Arhiepiscop de Constantinopol. Apoi, este primul dintre cei circa 80 de episcopi ai Patriarhiei Ecumenice răspândiţi în întreaga lume. În sfârşit, Patriarhul ecumenic Bartholomeu I este „primul între egali” în cadrul episcopatului ortodox. Cu acest titlu el exercită serviciul de prezidare, coordonare şi iniţiativă în toate problemele panortodoxe

* Acum 26 de ani (1994), între 22 şi 23 octombrie, a avut loc, la Bucureşti, congresul de constituire a Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (desprinsă din CNSLR – Frăţia); preşedinte Victor Ciorbea

* Cu 19 ani în urmă (2001), România era aleasă, în cadrul Adunării Generale a ONU, membră în Consiliul de Administraţie al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu – UNEP, pentru un mandat de patru ani (începând cu 1 ianuarie 2002)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ioan Paul al II-lea, papă (Calendarul Romano-Catolic 2020; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)

 

– 1882, 22.X/3.XI: A murit pictorul Ion Andreescu, unul dintre reprezentanţii impresionismului românesc; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1850)

 

– 1898: S-a născut compozitorul Marcel Mihalovici, membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români (1920); stabilit la Paris (m. 1985)

 

– 1905: S-a născut geograful Nicolae Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1989) – 115 ani

 

– 1907, 22.X/4.XI: S-a născut scriitoarea, publicista şi traducătoarea Cella Serghi (m. 1992)

 

– 1916: A murit Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi (Codicele voroneţean), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1836)

 

– 1927: S-a născut Constantin Olariu, poet şi traducător; a tradus peste 40 de volume (proză, poezie, teatru) aparţinând unor scriitori maghiari, clasici şi contemporani, din România sau Ungaria (m. 1997)

 

– 1936: S-a născut soprana Cleopatra Melidoneanu

 

– 1939: S-a născut A.[urel] I.[on] Zăinescu, poet, eseist şi ziarist (m. 2004)

 

– 1942: S-a născut Ion Coja, lingvist, publicist, scriitor și profesor

 

– 1942: S-a născut pictorul şi profesorul Dimitrie Gavrilean (m. 2012)

 

– 1942: A murit Octavian C. Tăslăuanu, critic literar, memorialist, publicist şi om politic; aflat la conducerea „Luceafărului” între anii 1903 şi 1919, a jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale (n. 1876)

 

– 1949: S-a născut Corneliu Stroe, percuţionist de jazz şi blues, profesor de istorie şi jurnalist (m. 2017)

 

– 1951: S-a născut Doina Botez, pictoriţă şi graficiană, stabilită, din 1989, la Roma

 

– 1955: S-a născut compozitorul, dirijorul, orchestratorul, instrumentistul și profesorul Ionel Tudor; conducătorul Big-Bandului Radiodifuziunii Române (din 1994) – 65 de ani

 

– 1957: S-a născut Crina Mardare, compozitoare şi interpretă de muzică uşoară; a făcut parte din grupurile musicale „5T”, „Sfinx Experience” şi „3T”; creatoarea şcolii de muzică Blue Sound şi profesoară de canto la aceeaşi şcoală

 

– 1958: S-a născut Dan Creimerman, solist şi compozitor de muzică uşoară

 

– 1961: A murit Constanţa Erbiceanu, pianistă şi pedagogă; una dintre întemeietoarele şcolii pianistice româneşti, creatoarea „metodei Erbiceanu” (n. 1874). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20.X.1961

 

– 1972: A murit George Demetru Pan (pseudonim al lui Dimitrie Gheorghiu), poet (a evoluat spre o poezie cerebrală, aproape ermetică), prozator şi traducător (din Jorge Amado, Pablo Neruda, Lytton Strachery, Upton Sinclair ş.a.) (n. 1911)

 

– 1985: A murit (în Austria) soprana Viorica Ursuleac (n. 1894) – 35 de ani

 

– 1992: A murit I. M. Ştefan (pseudonimul lui Alexandru Sergiu Sragher), prozator şi traducător; coautor, alături de Radu Nor, al primului roman ştiinţifico-fantastic scris în România în perioada postbelică, „Drum printre aştri” (1954) (n. 1922)

 

– 1995: A murit (s-a sinucis) Gabriela Negreanu, poetă şi eseistă (n. 1947) – 25 de ani

 

– 2008: A murit Nicolae Boşcaiu, biolog şi botanist; cercetări de botanică sistematică, fitogeografie, istoria florei şi vegetaţiei; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1925)

 

– 2010: A murit violonistul, dirijorul şi profesorul Radu Zvorişteanu; concertmaistru al Orchestrei Naţionale Radio timp de 24 de ani (n. 1926) – 10 ani

 

– 2015: A murit inginerul geolog Mircea Ioan Valentin Săndulescu; contribuţii în domeniile geotectonicii, geologiei structurale şi stratigrafiei; a fost primul geolog român care a executat cercetări geotectonice în Platoul Tibet; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1933) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Miniștrii apărării din cadrul NATO organizează o întâlnire virtuală prin teleconferință (22 – 23 oct.)

 

– Bonn, Germania: Reuniunea informală a miniştrilor competitivităţii (piaţă internă, industrie) (22 – 23 oct.)

 

– Londra: Regatul Unit şi UE reiau negocierile privind încheierea unui acord comercial post-Brexit

 

– Paris: Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) organizează o reuniune online cu numeroşi lideri mondiali pentru a discuta despre „revitalizarea educaţiei mondiale în contextul pandemiei” de coronavirus şi a se ajunge la un acord de principiu al comunităţii internaţionale în acest domeniu

 

– Bruxelles: Parlamentul European anunță câștigătorul Premiului Saharov 2020, opoziția din Belarus fiind favorită

 

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind deficitul guvernamental în 2019 şi în trimestrul al doilea din 2020

 

– Moscova: Președintele rus, Vladimir Putin, va participa „de la distanţă” la reuniunea Clubului internațional de dialog „Valdai” – forum de discuții înființat în 2004, ce poartă numele Lacului Valdai, situat aproape de Veliky Novgorod, unde a avut loc prima întâlnire a clubului. Şedinţa Clubului are loc în perioada 20-22 octombrie, la Moscova, tema discuţiilor din acest an fiind „Lecţiile pandemiei şi noua agendă: cum să transformăm criza globală într-o oportunitate pentru întreaga lume”

 

– Budapesta: Din cauza epidemiei de coronavirus, evenimentele pe care Guvernul Ungariei le organizează, în zilele de 22 și 23 octombrie, cu ocazia aniversării Revoluţiei de la 1956, vor fi limitate la ceremonia de arborare a drapelului ungar şi decernarea Ordinului de Onoare al Ungariei. Astăzi, pe clădirea Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior va fi proiectat un spectacol de lumini, iar în perioada 22 octombrie – 4 noiembrie, în spații cu însemnătate simbolică ale capitalei maghiare, fotografii de pe vremuri le vor aminti maghiarilor despre evenimentele din 1956

 

– Sofia: Bulgaria impune purtarea obligatorie a măştii în toate spaţiile exterioare începând de astăzi, după ce numărul cazurilor de coronavirus din ultimele 24 de ore a atins un nou record

 

– Washington: Comisia juridică a Senatului votează asupra aprobării candidaturii judecătorei Amy Coney Barrett la Curtea Supremă

 

– Milano, Italia: Intrarea în vigoare a unei măsuri de izolare nocturne în Lombardia (22 oct. – 13 nov.)

 

– Harare, Zimbabwe: Președintele Emmerson Mnangagwa susține un discurs despre statul națiunii în deschiderea sesiunii noului Parlament

 

– Madrid: Conferință de presă a autorităților spaniole cu privire la epidemia de coronavirus

 

– Geneva, Elveția: Conferință de presă virtuală a Organizației Mondiale a Sănătății pe tema epidemiei de Covid-19

 

– Republica Seychelles: Alegeri legislative şi prezidenţiale (22 – 24 oct.)

 

– Lisabona: Parlamentul ia în discuție un proiect de referendum privind eutanasierea (22 – 23 oct.)

 

– Beirut, Liban: Consultări parlamentare pentru desemnarea unui premier

 

– Tunis: Discuții ale ministrului francez al afacerilor externe, Jean Yves le Drian, cu oficiali tunisieni, prin videoconferință

 

– Spania: Ministrul spaniol al energiei, Teresa Ribera, susține un discurs la o Conferință bancară internațională organizată în Santander

 

– Geneva, Elveția: Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), SUA, Marea Britanie și UE găzduiesc conferința virtuală a donatorilor pentru criza refugiaților Rohingya

 

– Varșovia, Polonia: Curtea Constituțională poloneză examinează o moțiune care vizează interzicerea avortului fetușilor malformați

 

– Washington: Conferinţă de presă a Fondului Monetar Internaţional privind Africa şi America Latină

 

– Frankfurt, Germania: Banca publică KFW prezintă un studiu privind situația întreprinderilor mici și mijlocii în pandemie

 

– Ankara, Turcia: Decizia Băncii Centrale privind ratele

 

– New York: Rezultatele financiare ale American Airlines pe trimestrul III

 

– Shenzhen, China: Eveniment global, ce se va desfăşura online, printr-un livestreaming dedicat, care va avea în prim plan lansarea HUAWEI Mate 40 Series – ora 15:00 (ora României)

 

– Paris: Companiile Hermès, Kering și L’Oréal prezintă rezultatele celui de-al treilea trimestru

 

– Paris: Punerea în vânzare a 41 de sculpturi monumentale din colecția Haim, expuse la sediul Kering

 

– Jezkazgan, Kazahstan: Aterizarea capsulei spațiale Soyuz MS-16

 

– Haga, Olanda: Rezultate financiare Unilever pe al treilea trimestru

 

– New York: Rezultate financiare Coca-Cola pentru cel de-al treilea trimestru

 

– Alger: Procesul membrilor Adunării de acțiune pentru tineri, Hakim Addad, Massinissa Aissous, Djalal Mokrani, Ahmed Bouider și Kamel Ouldouali

 

– Dakar, Senegal: Târgul de comunicații digitale ADICOM (22 – 23 oct.)

 

– Franţa: Lansarea unei noi versiuni pentru aplicaţia StopCovid

 

– Austria: Festivalul Internaţional de Film de la Viena (22 oct. – 1 nov.)

 

– Dubaï, Emiratele Arabe Unite: Inaugurarea fântânii prezentate ca fiind cea mai mare din lume

 

– Londra: Casa Christie’s pune în vânzare un tablou al artistului britanic, David Hockney, donat de Royal Opera House din Londra, pentru redresare în urma pandemiei

 

– Spania: Ediţia 2020 a Turului ciclist al Spaniei se dispută cu aproape două luni mai târziu decât avea loc în mod obişnuit, ca urmare bulversării calendarului sportiv internaţional din cauza pandemiei de coronavirus. Vuelta, începută marţi, 20 octombriem la Irun, se va încheia în data de 8 noiembrie, la Madrid. Cursa a fost scurtată cu trei etape faţă de programul iniţial, etapele din Olanda fiind anulate din cauza pandemiei

  • 22 octombrie – etapa a 3-a: Lodosa – Laguna Negra de Vinuesa (166,1 km)

 

– Italia: Are loc Turul ciclist al Italiei (3-25 oct.)

  • etapa a 18-a: Pinzolo – Laghi di Cancano (207 km)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1725: A murit compozitorul italian Alessandro Scarlatti (n. 1660) – 295 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 24.X.1725

 

– 1764: A murit Jean-Marie Leclair, compozitor şi violonist francez (n. 1697)

 

– 1811: S-a născut compozitorul şi pianistul ungar Franz Liszt (m. 1886)

 

– 1818: S-a născut Leconte de Lisle, poet şi traducător francez, unul dintre principalii reprezentanţi ai parnasianismului (m. 1894)

 

– 1844, 22/23: S-a născut actriţa franceză de teatru Sarah Bernhardt (numele real: Marie Henriette Bernardt) (m. 1923)

 

– 1860: S-a născut scriitorul german Tamm Traugott; secretar, un timp, al regelui Ferdinand I, a cunoscut îndeaproape obiceiurile şi cultura poporului român; membru corespondent străin al Academiei Române (1891) (m. 1938) – 160 de ani

 

– 1881: S-a născut fizicianul american Clinton Joseph Davisson; a descoperit fenomenul de difracţie a electronilor (1927); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937 (m. 1958)

 

– 1882: A murit Arany Jấnos, poet, prozator, jurnalist, traducător şi profesor ungar (n. 1817)

 

– 1887: S-a născut John Reed, scriitor, ziarist şi om politic american (unul dintre fondatorii Partidului Comunist din SUA) (m. 1920)

 

– 1903: S-a născut geneticianul american George Wells Beadle; cercetări privind crossing-over-ul; creator (alături de E. L. Tatum) al conceptului ”o genă – o enzimă”; Premiul Nobel pentru medicină pe 1958, împreună cu conaţionalii săi Edward L. Tatum şi Joshua Lederberg (m. 1989)

 

– 1906: A murit pictorul francez Paul Cézanne; pictura lui reprezintă puntea de trecere de la impresionism spre cubism (n. 1839)

 

– 1917: S-a născut (în Japonia din părinţi britanici) actriţa americano-britanică Joan Fontaine (nume la naştere: Joan de Beauvoir de Havilland), una dintre figurile remarcabile ale vârstei de aur a Hollywoodului, celebră pentru rolurile din filmele lui Hitchcock (m. 2003)

 

– 1919: S-a născut (în Iranul de azi, pe atunci Persia) Doris Lessing (numele la naştere Doris May Tayler), romancieră, poetă, dramaturgă din Marea Britanie, laureată a Premiului Nobel pentru literatură pe 2007 (m. 2013)

 

– 1925: S-a născut artistul plastic Robert Rauschenberg, important lider al artei americane contemporane (m. 2008) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut regizorul brazilian de film Nelson Pereira dos Santos; considerat ”inima” mişcării ”Cinema Novo” (adeptă a unui cinematograf popular, cu rădăcini în cultura etnică şi fără influenţe americane) (m. 2018)

 

– 1943: S-a născut actriţa franceză de film Catherine Deneuve

 

– 1970: A murit pianistul și compozitorul francez Samson François (n. 1924) – 50 de ani

 

– 1973: A murit Pablo Casals, compozitor, violoncelist şi dirijor spaniol; în 1936, la izbucnirea războiului civil, a părăsit Spania în semn de protest faţă de dictatura fascistă; s-a stabilit iniţial la Paris şi, ulterior, în 1956, în San Juan (Puerto Rico); aici va organiza (începând din 1957) festivalul anual ce-i poartă numele (n. 1876)

 

– 1975: A murit Arnold Joseph Toynbee, istoric, sociolog şi scriitor britanic (n. 1889) – 45 de ani

 

– 1979: A murit Nadia Boulanger, pianistă, organistă, compozitoare, dirijoare de cor şi profesoară franceză (n. 1887)

 

– 1987: A murit actorul francez de film de origine italiană Lino Ventura (n. 1919)

 

– 2011: A murit prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Sultan bin Abdul Aziz Al-Saud, prinţ al Coroanei Regatului Arabiei Saudite, vicepremier şi ministru al apărării (n. 1928)

– 2012: A murit actorul de film şi producătorul american Russell (Charles) Means, cunoscut îndeosebi pentru rolul din „Ultimul mohican”; a fost şi un neobosit luptător pentru cauza indienilor din America (n. 1939)

 

– 2017: A murit muzicianul, compozitorul și producătorul scoțian-australian George (Redburn) Young, cunoscut ca ”mentor” al legendarei trupe de hard rock AC/DC (n. 1946)