Curtea de Apel București l-a achitat pe Attila Markó într-un nou dosar privind despăgubirile de la ANPR

Curtea de Apel București l-a achitat, în prima instanță, pe fostul secretar de stat pentru minoritățile naționale, Attila Markó, într-un nou dosar care vizează despăgubirile de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprităților (ANPR) și în care a fost suspectat de abuz în serviciu. Sentința a fost publicată vineri pe site-ul instanțelor din România. Potrivit sentinței, au fost achitați toți inculpații din acest dosar, printre care și Attila Markó. Temeiul achitării este că fapta nu este prevăzută de legea penală. Curtea de Apel București a decis, însă, menținerea sechestrului asupra bunurilor acestora. Attila Markó a fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și avea atribuții exclusive de a analiza și stabili cuantumul final al despăgubirilor pentru imobilele confiscate în timpul comunismului. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a intentat mai multe procese împotriva membrilor comisiei, procesul de vineri, în care a fost dată o sentință de achitare, fiind al doilea. Attila Markó a fost achitat ultima oară anul trecut, într-un dosar similar, de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Curtea de Apel București l-a condamnat, în prima instanță, la cinci ani de închisoare pe fostul secretar de stat pentru minoritățile naționale. În dosarul de acum membrii Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost acuzați că au decis acordarea unei despăgubiri pentru un imobil, în valoare de 128 de milioane de euro omului de afaceri Horia Simu, iar DNA a considerat că imobilul respectiv valorează în realitate doar 58 de milioane de euro, astfel că membrii comisiei au produs o pagubă statului în valoare de 70 de milioane de euro. Despăgubirile au fost acordate de membrii comisiei pe baza unor rapoarte de evaluare efectuate de specialiști. Attila Markó, care în prezent trăiește în Ungaria, a declarat vineri, portalului clujean de limbă maghiară Maszol.ro, că membrii comisiei nu pot fi trași la răspundere din punct de vedere penal, deoarece suma a fost aprobată omului de afaceri în baza unui calcul făcut de un specialist pentru evaluarea imobilului respectiv. De menționat că Attila Markó a solicitat și primit azil în Ungaria după condamnarea sa la închisoare cu executare, în 2014, pe motiv că a contribuit, în calitate de membru al unei alte comisii pentru despăgubiri, la restituirea clădirii Colegiului Reformat Secuiesc Mikó din Sfântu Gheorghe./rganciu/csimion

(MTI – 24 octombrie