Donald Trump a ridicat interdicţia de finanţare de către SUA a cercetărilor realizate în aşezările evreieşti din Cisiordania, în Israel

Administraţia Statelor Unite a ridicat miercuri interdicţia, veche de decenii, care împiedică plătitorii de taxe din SUA să finanţeze cercetări ştiinţifice realizate în coloniile evreieşti din teritoriile ocupate. Decizia a atras condamnare din partea palestinienilor. Înainte de alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, a fost apreciată de premierul israelian, Benjamin Netanyahu şi ar putea avea un ecou în rândul alegătorilor creştini evanghelici care sprijină coloniile evreieşti din Cisiordania. Aşezarea evreiască Ariel din Cisiordania, unde se află o universitate israeliană, a fost aleasă ca loc de desfăşurare a ceremoniei care deschide o nouă cale de cooperare ştiinţifică între SUA şi cercetătorii israelieni. Palestinienii, care văd în Cisiordania o parte a viitorului lor stat, au declarat că decizia a făcut Washingtonul complice la ceea ce au numit întreprinderea ilegală a Israelului de colonizare a teritoriilor ocupate. În Ariel, premierul Netanyahu şi David Friedman, ambasadorul SUA în Israel, au revizuit trei acorduri încheiate între 1972 şi 1977, acorduri care permit cercetătorilor din coloniile evreieşti să solicite SUA fonduri guvernamentale. De asemenea, cei doi oficiali au semnat un nou acord de cooperare ştiinţifică şi tehnologică./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 28 octombrie)