„Unde ești tu, unde, unde” este versul ce îi face pe RUBY și Emilian părtași într-o poveste de iubire cu un final neașteptat. Cei doi artiști colaborează pentru prima oară și lansează cea mai așteptată piesă a anului. „Unde” este un single sensibil, despre acea dragoste pasională care apare doar o singură dată în viață și rămâne ca un tatuaj pe inimă. Deși sentimentele sunt puternice, obstactolele ce apar reușesc să împiedice fericirea, iar destinele se despart. În premieră, RUBY apare în ipostaza de mireasă care pășește spre altar, dar în fața ei nu se află bărbatul care i-a furat inima pentru totdeauna. Protagoniștii clipului sunt cei doi artiști, captivi unei iubiri imposibile. Prinsă într-un „triunghi amoros”, RUBY este dispusă să riște tot pentru cel iubit, și alege să se întoarcă din nou în trecut, iar Emilian joacă rolul bărbatului care a rămas și astăzi în inima ei.

„«Iubește ce ai înainte ca timpul să te facă să iubești ce ai avut.» Acesta este mesajul din spatele poveștii și îmi doresc să inspire pe oricine ascultă piesa noastră la mai multă dragoste, încredere și toleranță. Ce mă copleșește este nerăbdarea și emoția cu care prietenii mei de pe Instagram, urmăritorii mei, așteaptă  această piesă. Acum juma’ de an am postat pe Story o frântură  din piesă, iar acțiunea mea a generat mii de mesaje din partea oamenilor pe care i-a atins această melodie”, spune RUBY.

 

„Îmi aduc aminte că era o zi de ianuarie, mai exact în 2019, când am ajuns la studio nu era nici un producător disponibil așa că am luat chitara să încerc să scriu ceva. M-am așezat pe scaun în bucătărie și am început să dau frâu liber imaginației. Îmi suna obsesiv în minte secvența asta «unde, unde, unde» care a devenit ulterior capul de refren. Am început ușor, ușor să construiesc în jurul lui. Peste ceva timp i-am arătat piesa lui Șerban Cazan care și-a făcut magia și m-a ajutat să îi dau o formă finală și un sound deosebit. Când a venit RUBY la studio, s-a îndrăgostit la prima audiție de piesă, așa că am decis să o facem împreună pentru că energia, dorința și felul în care o simțeam atunci când cânta, era ceva ce n-am mai simțit demult. «Unde» este din experiență proprie și vorbește despre oamenii care par a fi suflete pereche, însă se pierd prea ușor în probleme mărunte sau chiar inexistente, ajungând să își despartă drumurile spre destine diferite”, adaugă Emilian.

O coproducție Cat Music și HaHaHa Production, piesa „Unde” este compusă de către Emilian alături de Șerban Cazan, Dorian Micu și Gabriel Stănoiu. Filmat ca un scurt metraj, videoclipul regizat de Kobzzon dezvăluie povestea a doi oameni care s-au pierdut pe ei, iar acum caută calea de a se regăsi împreună chiar dacă finalul nu este cel dorit.