Situaţia cazurilor de SARS-CoV-2: 26 octombrie – 1 noiembrie

În săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie, 3 colegi din sediul central si 2 de la Studioul Teritorial Timişoara au fost diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV-2. Conducerea SRR a anunţat DSP Bucureşti respectiv Timişoara şi a luat toate măsurile legale ce se impun în astfel de situaţii.

În cele 8 luni de la declanşarea pandemiei, în SRR au fost 33 de cazuri de îmbolnăvire cu noul Coronavirus – 26 în sediul central şi 7 la studiourile teritoriale. 26 de colegi au ieşit din starea de izolare, fiind declaraţi vindecaţi. Astăzi, în SRR sunt 7 cazuri active de Coronavirus, toţi fiind în autoizolare, sub tratament la domiciliu. Niciun coleg nu este spitalizat.

Vă reamintim că, în conformitate cu OPDG nr. 506/15.05.2020, angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune au obligaţia să respecte cu stricteţe igiena personală (spălatul pe mâini cu apă şi săpun timp de cel puţin 20 de secunde, folosirea dezinfectanţilor puşi la dispoziţie de angajator), să poarte masca de protecţie la locul de muncă, astfel încât nasul şi gura să fie acoperite şi, de asemenea, să respecte distanţarea, atât în birouri, cât şi în spaţiile comune.

În vederea limitării răspândirii Covid-19 în cadrul serviciului public de radiodifuziune, managerii/conducătorii locurilor de muncă au obligaţia de a verifica modul în care salariaţii din subordine respectă prevederile legale (purtarea măştii de protecţie, respectarea distanţării sociale).

Angajaţii SRR au obligaţia de a anunţa imediat medicul de familie şi DSP din raza teritorială a domiciliului apariţia oricărui simptom de boală (creşterea temperaturii peste 37,3°C, frisoane, cefalee, tuse uscată, pierderea bruscă a gustului şi mirosului, simptome digestive) şi, în funcţie de diagnostic, Cabinetul de Medicină a Muncii al SRR şi şeful ierarhic superior.

Facem precizarea că măsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în instituţie.

RADOR – 2 noiembrie