În 1925 judeţul Braşov a fost împărţit de noua administraţie a României Mari în cinci plăşi. Zărneştiul cuprindea în această nouă formă de organizare şi satul vecin, Tohanul Vechi. Fiecare dintre ele avea atunci manufacturi şi mici întreprinderi cu o vechime de cel puţin un secol: olărit şi postav (Tohan), hârtie şi celuloză (Zărneşti). În 1938 grupul industrial Malaxa a fondat la Zărneşti întreprinderea de armament, muniţie şi elemente pirotehnice care avea să existe – bineînţeles transformată în întreprindere de stat – şi în perioada comunistă. Pe lângă munca în fabrică, zărneştenii mai lucrau şi pământul, lemnul sau pielea ori creşteau vite, îndeletniciri care le asigurau un trai destul de îmbelşugat. Copiii lor mergeau la şcoală, iar în vacanţe făceau sport, drumeţii, jucau şah, ba chiar îşi antrenau „corpul, mintea şi spiritul” într-o filială a YMCA – Young Men’s Christian Association -, organizaţie fondată în 1884 la Londra şi răspândită apoi în întreaga lume,.
Despre toate aceste modalităţi de petrecere a timpului liber povesteşte Constantin Ioanovici (n. 1922) care şi-a petrecut întreaga viaţă în Zărneşti.
„În perioada [interbelică], până în 1940, în Zărneşti erau trei grădini de vară cu orchestră fiecare, unde se putea mânca o friptură, [puteai] să asculţi o muzică şi să îţi petreci o seară frumoasă în aer curat. În afară de aceste grădini de vară, exista şi o activitate culturală. În comuna Zărneşti în acea perioadă se înfiinţase Asociaţia <Armonia>, asociaţie culturală formată din cor, din orchestra de mandolină, echipă de teatru. Se organizau serbări cu participare mai mult gratuită… Nu mai spun că la acest cor erau şi cor bisericesc şi cor de bucăţi populare.
În perioadele astea de vacanţă, mai ales vara, exista în comună ştrand cu apă caldă, cu apă venită de la [Fabrica de] Celuloză; erau cinci terenuri de tenis, trei terenuri de volei, două terenuri de fotbal. Iarna [se organiza pe] un teren de tenis, la Fabrica de Hârtie – că erau şi Fabrica de Celuloză şi Fabrica de Hârtie, separat, cu conduceri separate – se transforma în patinoar. Va să zică, aveam posibilitatea să facem şi patinaj. De schi nu mai vorbesc, că pentru schiuri sunt poziţii [ale versanţilor] foarte frumoase… iarna [schiul] era prima noastră pasiune. În afară de asta, mai organizam iarna concursuri de schi între comuna Zărneşti şi comuna Bran. Mai organizam concursuri de ping-pong…
Şi cât timp a durat această tradiţie a sporturilor?
Această tradiţie a durat până în 1950. Pe urmă, încet-încet, au început să dispară, sigur că obligaţi de situaţia de atunci au fost desfiinţate. A fost şi Asociaţia culturală YMCA de tineret, între români şi americani. N-avea un scop politic… ne adunam, elevii de la liceele unde eram plecaţi, şi făceam recenzii de romane, stabileam ce să cititm şi ce să discutăm, erau concursuri de şah…
Şi unde se desfăşurau toate acestea?
Într-o încăpere de la o cooperativă forestieră care ne pusese la dispoziţie o cameră pentru acest lucru.
Despre asociaţiile profesionale ce vă aduceţi aminte? Spuneaţi că erau baluri ale inginerilor…
Da, în perioada aceea se făceau baluri, balurile inginerilor, balurile funcţionarilor publici, balurile meseriaşilor şi fiecare se ducea… nu era obligatoriu să se ducă numai intelectuali sau numai ingineri. Fiecare îşi organiza, cu toţi cei care doreau să participle la asemenea baluri. Nu erau bufete pe vremea aceea cu băutură, cu… fiecare gospodină făcea prăjituri, siropuri din fructele de pădure. [Erau] ori la sala de cinematograf a Fabricii de Celuloză sau dacă nu, la Hotelul Comunal, noi aşa îl ştim, de <Hotel Comunal>, unde era şi cinematograful – fiindcă ulterior s-a transformat în cămin cultural. […]
Cinematograful pe vremea aceea era mut şi patronul respectiv al cinematografului aducea filme mai mult pentru copii cu… […] nu cu Stan şi Bran nu existau pe vremea aceea, Stan şi Bran mai târziu, prin perioada de liceu i-am prins… erau din astea din Texas, cu călărie, cu trenurile acelea americane care mai aveau şi accidente, se rupea podul… Dar erau mute, nu erau sonore. […] Adulţii nu se duceau la filme. Părinţii mergeau cu copiii, se distrau şi ei de râsul copiilor, că erau totuşi comedii.
Ce ne puteţi spune despre turismul în zonă? Existau hoteluri în localitate?
Nu, pe vremea aceea nu exista turism în Zărneşti. Erau excursii, veneau de la Braşov, însă nu erau pensiuni, hotel nu exista… [era] o singură cabană, cabana de la Gura Râului care avea şi spaţii de locuit; sau cea de la Plaiul Foii care, tot aşa, pentru perioada de excursii săptămânale sau sâmbăta, în oricare zi, avea şi cameră de închiriat, pentru dormit. Sau mai erau şi <Casele Braşovului>, două case ale Braşovului care erau închiriate sâmbăta sau în alte zile pentru excursionişti. […] [Ele] eru lângă aşa zisa cabană a lui Albu care era şi pescar şi puteai lua masa acolo, orice gustare, respectiv peşte proaspăt, păstrăv şi asta era pe dreapta cum te duci în sus, la Plaiul Foii, iar Casele Braşovului erau pe stânga, dar aproape, numai Bârsa le despărţea…
La aceste cabane se ajungea cu decovilul?
Cu decovilul… sau noi mai mult mergeam sâmbăta, pe jos. Era o distanţă de 12 kilometri pe care îi făceam în două ore. Sau cu bicicletele, vara… Iarna, prea puţin, să ştiţi, că se mergea în sus, spre Plaiul Foii. Doar rar, când era zăpadă mai bună, pentru schiat, fiindcă erau nişte pârtii foarte bune şi [mergeam] duminica dimineaţa… sau cu săniile mergeam. Era o poziţie foarte bună de schi şi păcat că acuma nu se foloseşte. S-ar putea face pârtii cu telescaun… să eliminăm telecabina că e prea costisitoare, dar telescaun s-ar putea face, că sunt locuri foarte frumoase!”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2006]
