Ungaria ar putea primi o mostră dintr-un vaccin chinezesc

Ungaria ar putea primi pentru testare o mostră dintr-un vaccin al unui un producător chinez, a anunţat, joi, Tamás Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe, responsabil pentru informare şi imaginea Ungariei în străinătate. Tamás Menczer a anunţat, într-un mesaj video postat pe Facebook, că sub coordonarea lui Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe, Ungaria este aproape să obţină o mostră dintr-un vaccin. „Acesta ar fi un pas uriaş, întrucât un potenţial vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi testat de specialiştii maghiari”, a subliniat secretarul de stat ungar. Tamás Menczer a adăugat: Ungaria ar putea deveni unul dintre primele state din Europa care testează un vaccin din China „sau, poate, noi am putea fi chiar primii”. Tamás Menczer a mai precizat că sunt în derulare negocieri cu trei producători de vaccinuri din China, Rusia şi Israel. „Un lucru este sigur: dacă antidotul va fi obţinut găseşte mai devreme în Orient, atunci nici lobby-ul de la Bruxelles, nici lobby-ul multinaţionalelor farmaceutice nu vor putea să ne împiedice să aducem vaccinul în Ungaria. Sănătatea maghiarilor se află pe primul loc”, a declarat secretarul de stat ungar./ademeny/gpodea

MTI – 5 noiembrie