Hotelierii din staţiunea bulgărească Bansko propun utilizarea unităţilor de cazare, pentru recuperarea pacienţilor vindecaţi de COVID-19

Reprezentanţii hotelierilor din staţiunea turistică Bansko din Bulgaria propun utilizarea unităţilor de cazare pentru recuperarea pacienţilor vindecaţi de COVID-19, în loc de folosirea hotelurilor şi pensiunilor drept centre de carantină pentru bolnavii de coronavirus. În cadrul unei reuniuni de lucru, reprezentanţii afacerilor din domeniul turismului din staţiunea montană şi-au exprimat îngrijorarea legată de apelul ministrului turismului, Mariana Nikolova, de a se asigura locuri de carantină şi posibilităţi de izolare în hoteluri, atât pentru pacienţii cu COVID-19, cât şi pentru personalul medical. Preşedintele Uniunii Afacerilor din Turism din Bansko, Malin Bistrin, a precizat: „Avem o idee mult mai raţională pe care Bulgaria o poate oferi tuturor cetăţenilor europeni – prin intermediul Ministerului Turismului, să ne adresăm ministerelor sănătăţii din întreaga Europă cu propunerea ca recuperarea persoanelor care au suferit de coronavirus să se facă la noi. Dispunem de baze de tratament, de kinetoterapeuţi, centre SPA, există aer curat şi energie în munţii noştri pentru recuperarea după o astfel de boală grea”. Reprezentanţii sectorului turismului recunosc că această idee le-ar salva afacerile, deoarece în prezent, majoritatea hotelurilor din Bansko sunt închise. Propunerea urmează să fie depusă la Ministerul Turismului de la Sofia./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 7 noiembrie)