Comportamentul preşedintelui Trump este perturbator pentru americani şi delegitimează procesul electoral, susţin analiştii BBC

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, refuză în continuare să recunoască victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi a transmis un nou val de mesaje pe Twitter în care susţine insistent că i-a fost furată victoria. Donald Trump nu a prezentat, însă, niciun fel de dovezi care să susţină afirmaţiile sale. Analiştii politici atrag atenţia că acest comportament al preşedintelui Trump este perturbator pentru americani. După anunţarea rezultatelor finale, mulţi americani au ieşit pe străzi pentru a-şi manifesta bucuria autentică la aflarea rezultatelor, fiind încrezători în procesul electoral american, dar declaraţiile lui Donald Trump delegitimează întreg acest proces şi îi pune în încurcătură chiar şi pe republicanii senatori şi congresmani aleşi prin vot. Este o situaţie extrem de rară şi ciudată în SUA, subliniază corespondentul BBC Will Grant./mbaciu/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 noiembrie)