Convorbire telefonică Serghei Lavrov – Jeyhun Bayramov privind amplasarea contingentului de pace rusesc în Karabah

Miniştrii de externe ai Rusiei şi Azerbaidjanului, Serghei Lavrov şi Jeyhun Bayramov, au avut, duminică, o convorbire telefonică, în timpul căreia a fost discutată desfăşurarea contingentului de pace rusesc în Nagorno-Karabah, a anunţat, duminică, MAE rus. „În continuarea contactelor dintre președinții Rusiei şi Azerbaidjanului, Vladimir Putin și Ilham Aliev, miniștrii de externe ai celor două ţări au analizat, în detaliu, îndeplinirea Declarației comune a liderilor din Azerbaidjan, Armenia și Federația Rusă, din 9 noiembrie, privind încetarea focului și a tuturor acţiunilor armate în zona conflictului din Nagorno-Karabah” – se afirmă în comunicat. O atenție deosebită a fost acordată coordonării paşilor practici părților subliniată în declarație în contextul desfășurării contingentului de menținere a păcii al Forțelor Armate ale Federației Ruse și al organizării activității sale „pe teren”. Serghei Lavrov a anunţat, de asemenea, în discuţia cu omologul său azer, despre direcţiile principale ale activităţii de creare a centrului interministerial de reacţie umanitară în Nagorno-Karabah./ssirbu/ovidiu

www.tass.ru – 15 noiembrie