Revista presei internaţionale – 19 noiembrie 2020

Criza coronavirusului, dar și discuțiile legate de viitorul buget european se află în centrul atenției presei internaționale. În contextul în care numărul global al îmbolnăvirilor a depășit 55 de milioane, iar cel al deceselor a ajuns la 1,32 milioane, principala preocupare a comunității medicale este găsirea cât mai rapidă a unui vaccin eficient împotriva coronavirusului. O analiză finală a studiului de fază a treia a vaccinului conceput de companiile Pfizer și BioNTech arată că acesta are o eficiență de 95% în prevenirea îmbolnăvirilor, scrie Les Echos din Franța. „Este mai bine decât arătau rezultatele parţiale publicate săptămâna trecută şi care indicau o eficacitate de peste 90%. Cei 162 de membri ai grupului placebo de testare au contractat COVID-19, faţă de doar 8 în grupul vaccinat. Prin urmare, Pfizer a anunțat că va cere o autorizaţie de comercializare peste câteva zile Agenţiei Americane a Medicamentelor (FDA)”. „Săptămâna trecută, compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat că vaccinul ei, şi el aflat în faza a 3-a, este eficace 94%. Aceste produse au drept punct comun că se bazează pe tehnologia mesager ARN (ARNm), care utilizează gene sintetice care pot fi fabricate în câteva săptămâni”, amintește Les Echos. În Europa, „Agenția pentru medicamente utilizează o procedură accelerată care îi permite să examineze datele așa cum apar, chiar înainte ca producătorul să depună o cerere formală de autorizare. Pfizer este unul dintre cele trei proiecte care beneficiază de această ‘revizuire continuă’, alături de cele de la Oxford/AstraZeneca și Moderna”, precizează Le Soir.
Viitorul buget european se menține în centrul atenției presei internaționale, publicația grecească Kathimerini lansând întrebarea „Este în pericol planul european de relansare?”. „Veto-ul exercitat de Ungaria și Polonia împotriva Fondului european de relansare, în valoare de 750 de miliarde de euro, și a bugetului comunitar pentru următorii 7 ani amenință mega-acordul bugetar, în valoare de 1,8 trilioane de euro care, potrivit analiștilor băncii germane Berenberg, va afecta viitorul Uniunii Europene mai mult decât pandemia de coronavirus sau Brexitul. În perspectiva summitului liderilor europeni, ce se va desfăşura online joi, economistul-şef al Berenberg Bank anticipează că UE va putea, în final, să rezolve disputa care ţine ostatic mega-acordul, dar cel mai probabil nu va reuşi acest lucru joi. Un acord ar putea fi realizat până la summitul din 10 -11 decembrie”, notează Kathimerini. Pe de altă parte, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, citat de La Libre Belgique, afirmă că „UE va avansa fără ţările care blochează acordul, dacă nu se ajunge la un compromis”. „Uniunea Europeană studiază „soluţii practice” pentru a rezolva contenciosul cu mai multe state din Est care blochează planul de relansare european, dar va „avansa” fără ele dacă nu va exista altă soluţie”, a avertizat responsabilul francez. Declarația acestuia vine după ce Slovacia s-a alăturat Ungariei şi Poloniei, „țări care blochează planul de relansare post-Covid şi bugetul UE pentru că se opun unui nou mecanism care leagă acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept”, amintește La Libre Belgique. La rândul lor, președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice se arată intransigenți și anunță că „nu va fi făcută nicio concesie” în privința condiționării fondurilor europene de respectarea statului de drept, notează AFP. „Liderii Parlamentului European regretă profund acest blocaj şi reafirmă că acordurile încheiate (privind bugetul multianual și statul de drept) nu pot fi în niciun caz redeschise”, se arată într-un comunicat.
Îndreptându-și privirea spre actualitatea politică de peste ocean, presa reține faptul că Partidul Democrat a desemnat-o pe Nancy Pelosi pentru a fi în continuare președinte al Camerei Reprezentanților. Potrivit Associated Press, „Nancy Pelosi a câștigat o amplă susținere în rândul democraților, fiind unul dintre principalii adversari ai președintelui Donald Trump în luptele privind suspendarea, imigrația sau sistemul de sănătate”. Politico amintește însă că Nancy Pelosi are nevoie de 218 voturi în plenul Camerei Reprezentanților în ianuarie pentru a deveni în mod oficial președintele acesteia, iar de această dată are o majoritate mult mai fragilă după ce democrații au pierdut peste o jumătate de duzină de mandate în ziua alegerii”. Într-un articol intitulat „Turneul de adio al lui Pompeo”, ziarul turcesc Sabah scrie că „În timp ce Trump se pregătește să își ia rămas bun de la Casa Albă, secretarul american de Stat Mike Pompeo, fost șef al CIA, a decis să facă o ultimă vizită în țările președinților care l-au sunat și l-au felicitat pe Biden”. Pe agenda ultimului turneu al lui Pompeo se află Franța, Turcia și Georgia, Israel, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, amintește Sabah și comentează că „acesta este al treilea turneu în care Pompeo merge și discută chestiuni referitoare la Turcia, dar nu ajunge și la Ankara”. În luna septembrie, Pompeo s-a deplasat în Cipru. După numai zece zile, a mers la Salonic și la baza militară din insula Creta. Apoi, la Istanbul, s-a întâlnit cu patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și cu arhiepiscopul Paul Russell, ambasadorul Vaticanului în Turcia, dar nu s-a deplasat și în capitală, amintește Sabah.

(Florin Matei, Agenția de Presă RADOR)