Președintele rus, Vladimir Putin, a desființat două agenţii federale, Rospeceati și Rossviazi

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a desființat două instituţii de stat importante Rospeceati, Agenţia Federală pentru Mass-Media, și Rossviazi, Agenția Federală pentru Comunicații. Activitatea celor două agenţii a fost transferată către Ministerul Dezvoltării Digitale, Comunicațiilor și Mass-Media al Federației Ruse. „Președintele rus a semnat un decret prezidenţial ‘privind îmbunătățirea capacităţii administrației publice în domeniul dezvoltării digitale, comunicațiilor și mass-media'”, anunţă Administraţia prezidenţială de la Kremlin, pe site-ul instituţiei. Şeful Comisiei pentru politica informațională, tehnologia informației și comunicațiilor din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, Aleksandr Hinştein, a declarat că Executivul Rusiei are în vedere opțiunea de a reduce mai multe departamente şi instituţii de stat, cum ar fi de exemplu Rospeceati și Rossviazi. După cum informează agenţiile de presă ruse, premierul rus, Mihail Mişustin a propus să se efectueze o optimizare a managementului funcționarilor publici şi demnitarilor de stat, în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2021. El a subliniat că nu mai este posibilă o amânare a reformei din cadrul sistemului de management./vdraguta/avladucu

(www.russian.rt.com – 20 noiembrie)