Specialist bulgar: „Numărul infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 va scădea spre sfârşitul lunii decembrie”

Virusologul bulgar prof.Radka Arghirova a precizat că numărul infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 va scădea spre sfârşitul lunii decembrie. Potrivit specialistului, coronavirusul nu a devenit mai mortal, iar locul trei din UE în privinţa mortalităţii, pe care se află Bulgaria, se explică prin faptul că se apelează târziu la asistenţă medicală. „Este vorba despre organizarea din sistemul de sănătate şi tratarea în timp util a cazurilor severe”, a adăugat prof. Arghirova referitor la rata deceselor, de circa o sută pe zi din Bulgaria. Virusologul a citat cercetările ştiinţifice conform cărora, până în prezent, au fost înregistrate cel puţin 12.000 de mutaţii ale virusului, printre acestea aflându-se o tulpină care este mai infecţioasă şi se răspândeşte rapid în Europa, însă vestea bună este că gena sa nu s-a schimbat. Acest lucru oferă speranţă pentru eficacitatea vaccinurilor. Expertul a menţionat că în timpul sezonului rece coronavirusul poate rămâne în aer până la trei-patru ore, la o distanţă de 6-8 metri, de aceea este importantă curăţarea suprafeţelor. Radka Arghirova a confirmat că virusul se poate transmite de la oameni la animalele de companie./ddaniela/atataru

(www.dariknews.bg – 20 noiembrie)