Erdogan susţine că Turcia se consideră o parte a Europei

Duminică, preşedintele turc Tayyip Erdogan a afirmat că ţara sa, un candidat oficial la statutul de stat membru al Uniunii Europene, se consideră parte inseparabilă a Europei, dar că nu va ceda în faţa atacurilor şi a standardelor duble. „Ne vedem ca o parte inseparabilă a Europei… Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că ne vom pleca în faţa atacurilor deschise la adresa ţării şi naţiunii noastre, în faţă nedreptăţilor voalate şi a standardelor duble”, a afirmat Erdogan într-un discurs către membrii partidului său, AK. Activitatea Turciei de forare într-o zonă disputată din estul Mediteranei a creat tensiuni cu UE, în timp ce Turcia a intrat în dispută cu Grecia şi Cipru pentru extinderea apelor lor teritoriale şi a resurselor. Înaltul Reprezentant al UE Josep Borell a declarat în luna octombrie că retorica Turciei legată de Cipru a agravat tensiunile cu UE şi că Ankara trebuie să înţeleagă că purtarea ei „lărgeşte distanţa” faţă de blocul economic. „Nu credem că avem probleme cu alte ţări sau instituţii care să nu poată fi rezolvate prin politici, dialog şi negocieri”, a declarat Erdogan./aionita/ilapadat

(REUTERS – 22 noiembrie)