Italia a depășit pragul de 50.000 de decese COVID-19

Italia a înregistrat, luni, 630 de noi decese asociate infecției cu coronavirus, în creștere de la 562 de decese înregistrate anterior, bilanțul oficial al deceselor ajungând la 50.453 de la debutul pandemiei în luna februarie, potrivit datelor ministerului sănătății. Italia, prima țară occidentală lovită de pandemie, devine a șasea națiune din lume care depășește pragul de 50.000 de decese COVID-19, și a doua din Europa, după Marea Britanie. Potrivit Ministerului Sănătății, în ultimele 24 de ore au fost raportate 22.930 de noi infecții cu coronavirus, în scădere față de cele 28.337, în contextul în care numărul testelor efectuate duminică este mai mic./cstoica/denisse

(www.reuters.com – 23 noiembrie)