General Motors recheamă în service aproape șase milioane de vehicule

Autoritățile americane au dat dispoziție companiei General Motors să recheme la service-uri aproape șase milioane de vehicule, din cauza unor defecțiuni la sistemul de airbag-uri. GM contestă de mai mulți ani dispunerea acestei măsuri. Corespondentul BBC transmite că cel puțin 26 de decese și peste 200 de accidente au fost asociate defecțiunilor la sistemul de airbag furnizat de compania Takata. S-a constatat că dispozitivele care declanșează rapid pernele de aer în caz de accident se deteriorează în timp, mai ales la expunerea de temperaturi ridicate și la umezeală. Sunt rechemate modele de SUV-uri și pick-up construite de GM între anii 2007 și 2014. Compania a argumentat că aceste vehicule nu reprezintă riscuri în privința siguranței, însă autoritatea de reglementare din domeniu a decis altfel./cstoica/ddaniela

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 noiembrie