Procurorii elveţieni suspectează o motivaţie teroristă pentru atacul de marţi din Lugano

Biroul Procurorului General din Elveţia (OAG) a deschis o investigaţie în legătură cu ceea ce a descris drept „un atac cu posibilă motivaţie teroristă” asupra persoanelor aflate într-un centru comercial din oraşul sudic Lugano, a transmis, marţi, OAG. Potrivit Poliţiei, în timpul atacului, o femeie a strâns de gât o persoană şi a înjunghiat o alta, într-un centru comercial din Lugano. Poliţia din cantonul Ticino a precizat că atacul s-a încheiat şi că suspecta, o localnică de 28 de ani, se află în arest. Una dintre victime a suferit răni grave, însă acestea nu îi pun în pericol viaţa, iar cealaltă a fost rănită uşor. (REUTERS – 24 noiembrie)/mbrotacel/sdm2