Ministrul sănătăţii din Bulgaria: „În prezent, nu ne confruntăm cu o lipsă a paturilor în spitale”

Ministrul bulgar al sănătaţii, dr. Kostadin Anghelov, a acordat un interviu postului public de televiziune BTV, în care a comentat impunerea unui lockdown de trei săptămâni, în vederea combaterii pandemiei de coronavirus. „În prezent, nu ne confruntăm cu o lipsă a paturilor în spitale. Starea pacienţilor este monitorizată permanent de cadrele medicale. Totul a fost pregătit pas cu pas, în funcţie de evoluţia bolii. Trebuie să salvăm şi să vindecăm un număr cât mai mare de persoane. La sfârşitul lunii iulie, am elaborat un plan, conform căruia punem în practică o serie de măsuri organizatorice în sistem. Am spus că ne propunem să prelungim starea de alertă epidemiologică până la sfârşitul lunii martie 2021, ceea ce înseamnă cu încă patru luni. Decizia a fost să o facem în două etape – întâi până la sfârşitul lunii ianuarie, apoi, în funcţie de cifrele din ianuarie, să decidem dacă o extindem mai mult. Controalele în privinţa respectării măsurilor vor fi extrem de serioase. Ideea principală este de a stopa extinderea infecţiei, pentru că nu o putem opri, însă putem controla ritmul său de răspândire. Urmăm o politică foarte clară, în concordanţă cu toate ţările europene, pentru a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor”, a precizat ministrul sănătăţii din Bulgaria./ddaniela/pvelisar

(www.focus-news.net – 26 noiembrie)