Vineri, 27 noiembrie 2020, la Reşedinţa din Târgovişte, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a primit vizita domnului Ludovic Orban, Prim-ministru al Guvernului României, însoțit de: domnul Virgil Daniel Popescu, Ministrul Economiei, domnul Virgil Guran, Consilier de Stat pe probleme de ordine publică și siguranța cetățeanului la Cancelaria Prim – Ministrului, domnul Marius Bălu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Apărării Naționale și de domnul Aurelian Popa, Prefectul Județului Dâmbovița.

În timpul întâlnirii, s-a discutat despre rolul și importanța culturală, educațională și filantropică a Ortodoxiei românești în societatea contemporană și despre colaborarea ei cu statul în cadrul a numeroase și utile proiecte ce au în vedere sprijinirea concretă a unor nevoi din lumea noastră.

Au fost abordate, de asemenea, unele aspecte legate de activitatea complexă a Bisericii în ceea ce privește limitarea și eradicarea noii pandemii prin măsurile preventive în vigoare, precum și a sprijinirii celor mai afectați de aceasta.

La întrunire au mai participat: Pc. Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, și Pc. Pr. Alin Ștefan, Secretar Eparhial.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTE