Fostul director al Unifarm, Adrian Ionel, pus sub control judiciar pentru 60 de zile într-un al doilea dosar legat de achiziții medicale

Aproximativ 1,7 milioane de lei este prejudiciul adus spitalelor din Brașov și Harghita, într-un dosar de corupție legat de atribuirea preferențială a unor contracte plătite din bani publici. Potrivit DNA, persoane din conducerile celor două spitale ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă. În plus, produsele și echipamentele medicale respective ar fi fost supraevaluate; 12 persoane au fost reținute în acest dosar. Într-un alt caz, fostul director al Unifarm, Adrian Ionel, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un al doilea dosar legat de achiziții medicale. El este acuzat că în martie a încheiat un contract de 4,5 milioane lei cu o firmă pentru măști chirurgicale. După doar două zile, aceasta ar fi plătit 3,6 milioane de lei fără ca firma să fi livrat vreo mască. Procurorii DNA susțin că firma respectivă nu avea nici avizul Agenției Naționale a Medicamentului pentru importul și distribuția măștilor chirurgicale./eradu/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 decembrie)