Previziunile săptămânii 21 – 27 decembrie 2020

 

 

Luni, 21 decembrie

* Președintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament (ales la 6 decembrie) – ora 12:00, la Palatul Parlamentului

* Programul premierului interimar Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 9:30 – Participarea, alături de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, la evenimentul de inaugurare a Punctului Mobil de colectare de plasmă convalescentă, la nivelul Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” al MAI, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Institutul Național de Hematologie Transfuzională. Accesul presei la eveniment se va face începând cu ora 8:45, la sediul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, Str. Vasile Vasilievici Stroescu nr. 29-31. Declarațiile susținute în cadrul evenimentului vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Guvernului

* Conferinţă de presă susţinută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), Marius-Mihai Vasiliu, privind stadiul absorbţiei şi gradul de contractare a proiectelor finanţate cu fonduri europene prin programele coordonate de acest minister – ora 14:30, la sediul MLPDA, Str. Apolodor nr. 17

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 700 milioane lei

* Competitorii electorali la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor au obligaţia să depună, în termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, respectiv astăzi, ora 17:00, rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale, cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei electorale şi declaraţiile privind indicarea sursei contribuţie

* Oradea: Conferinţă de presă la PSD Bihor – ora 10:00

* Sibiu: Are loc o conferința de presă susținută de primari PSD Sibiu, pe tema rectificărilor bugetare din ultima perioadă, aprobate de Guvernul României – ora 11:00, la sediul PSD Sibiu de pe Str. Brukenthal nr. 4

* Ședință ordinară a Consiliului General al Municipiului București – ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului București. Publicul şi reprezentanţii mass-media vor putea urmări ședinţa online, pe site-ul http://www.pmb.ro

* Constanța: Şedinţă extraordinară a Consiliului local al municipiului Constanţa – ora 9:00

* Arad: Consiliul Județean Arad marchează, anul acesta, aniversarea Revoluției din decembrie 1989 și comemorarea victimelor arădene ale revoluției, printr-o serie de evenimente organizate la sediul instituției:

  • Expoziție permanentă de fotografii din timpul Revoluției, imagini aflate în patrimoniul Complexului Muzeal Arad, ce poate fi vizitată gratuit de arădeni și are ca scop recrearea atmosferei de la finalul lunii decembrie 1989 și din primele zile ale lui ianuarie 1990
  • În holul instituției, în fața drapelului României, vor fi aprinse 31 de candele (simbolizând perioada scursă de la revoluție până astăzi), în memoria celor 24 de eroi arădeni ai Revoluției
  • ora 12:00 – intonarea imnului României; vor fi citite numele eroilor arădeni ai Revoluției, în cadrul unei ceremonii transmise în direct pe rețelele sociale.
  • În colaborare cu Complexul Muzeal al Județului Arad se va organiza un eveniment pentru rememorarea tragicei morți a eroilor arădeni, eveniment la care vor fi invitate și asociațiile de revoluționari din municipiu
  • Consiliul Județean Arad va prezenta, cu această ocazie, o plachetă a Eroilor Aradului, care a fost donată de Lavinia Betea și este opera artistului plastic arădean Petru Stoicu. Placheta urmează să fie turnată în bronz și amplasată la Consiliul Județean Arad

* Timișoara: Municipalitatea şi asociaţiile de revoluţionari din Timişoara marchează, în perioada 16 – 22 decembrie, evenimentul din decembrie 1989 printr-o serie de manifestări reunite în programul „Timişoara – 31 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989”, sub deviza „Demnitate, Democraţie, Determinare”, într-un format cu participare publică restrânsă. Din program:

  • ora 13:00 – Expoziţie simpozion în memoria eroilor din Revoluţia Română din Decembrie 1989, carte – album „Întâlnirea cu îngerul” – la Bastionul Theresia, corp D

* Timişoara: Conferinţa virtuală „IMAGINE.SUNET.’89 – fotografie şi multimedia: locuri de memorie ale Revoluţiei”, organizată de Facultatea de Arte şi Design – Universitatea de Vest din Timişoara, prin participarea Institutului de Romanistică din cadrul Universităţii din Viena – ora 18:00, pe Facebook.com/uvtromania

* În perioada 21 – 23 decembrie se va desfășura campania națională „Moș Crăciun are sânge în instalație. Și tu la fel!”, prin care oamenii sunt îndemnați și sprijiniți să doneze, în contextul crizei de sânge acutizate de pandemie. Campania este susținută, printre alții, de către proiectul social Donorium și Asociația HEM, prin programul național „N-avem sânge”, derulat pentru Institutul Național de Hematologie Transfuzională. Prin intermediul campaniei, doritorii pot dona, prin aplicația Donorium, în centrele de transfuzie din următoarele județe: Arad, Bacău, Baia Mare, București, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Galați, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Slatina, Slobozia, Târgu Mureș, Timișoara

* Organizația Salvați Copiii va dona Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, aparatură medicală în valoare de 36.300 Euro – ora 11:00, în holul spitalului, Splaiul Independenței nr. 169

* Ediţia a X-a a Festivalului de colinde şi tradiţii de Crăciun – „Pomul de Crăciun”, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Asociaţia Culturală a Coregrafilor, Scenariştilor, Actorilor Liber Profesionişti şi Amatori – ora 17:00, pe platforma ZOOM

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu oferă publicului, în format digital, în ultima lună din acest an, peste 67 de evenimente – spectacole de teatru, dans, concerte, filme, spectacole outdoor sau conferințe speciale, acestea urmând să fie transmise pe canalele de comunicare online ale TNRS și FITS de luni până duminică. Din program:

‣ Program FITS online:

  • ora 19:00 – „Lagrime Di San Pietro”, de Orlande de Lassus; regia: Peter Sellars; dirijor: Grant Gershon/ Los Angeles Master Chorale
  • ora 20:30 – „Jukebox” – un spectacol de Yves Dagenais și Les Parfaits Inconnus / Les Parfaits Inconnus/ circ contemporan – spectacol în limba franceză; traducere în limbile engleză și română
  • ora 21:45 – „Dunas” – coregrafia: Maria Pagés & Sidi Larbi Cherkaoui

* Timișoara: Trupa timișoreană Melting Dice lansează EP-ul „Mat Deschis” – ora 19:00, pe pagina de Facebook a trupei, https://www.facebook.com/MeltingDice

* Sunt programate meciuri în etapa a 15-a a Ligii I de fotbal:

  • Arad: FC UTA Arad – AFC Astra Giurgiu – 17:30, la Arena „Francisc Neuman”
  • Mogoșoaia: FCSB – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 20:30, la Centrul Naţional de Fotbal

* Planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară. La Bucureşti, Soarele va apune la ora 16:49, iar după ora 17:00 planetele se pot vedea cu ochiul liber, până la ora 19:00

*****

– Bruxelles: Reuniune ministerială a semnatarilor Acordului Nuclear Iranian

– SUA: Colegiul Electoral al SUA votează pentru a confirma victoria lui Joe Biden la prezidenţiale. Voturile ce vor fi date astăzi vor fi trimise către Congres pentru a fi numărate oficial pe 6 ianuarie, etapa finală a complexului proces electoral american

– Washington: Preşedintele ales al SUA Joe Biden şi soţia sa Jill urmează să se vaccineze împotriva Covid-19

– Washington: Decizie privind redeschiderea granițelor dintre Canada și Statele Unite

– Israel: Parlamentul urmează să voteze bugetul de stat

– Moscova, Rusia: Conferință video a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cu omologii săi care au semnat Acordul Nuclear Iranian

– New York: Prima întâlnire a ONU cu privire la situația din Sahara Occidentală de la încălcarea acordului de încetare a focului

– Londra: Premierul britanic, Boris Johnson, va prezida astăzi o reuniune de criză consacrată aprovizionării Regatului Unit, după decizia mai multor ţări, de a suspenda legăturile lor din cauza noii tulpini de coronavirus

– Hong Kong, China: Decizie a Curții de Apel privind utilizarea legii de urgență pentru a interzice purtarea măștilor în timpul demonstrațiilor

– Geneva, Elveția: Conferința de presă a Organizația Mondială a Sănătății privind pandemia de Covid-19

– Madrid: Conferinţă de presă a autorităţilor spaniole pe tema Covid-19

– Amsterdam, Olanda: Reuniunea Agenției Europene pentru Medicamente pentru a autoriza vaccinul de la Pfizer / BioNTech

– Italia: Intrarea în vigoare a restricțiilor de deplasare între regiuni

– New York: Compania constructoare de mașini eletrice, Tesla, intră la indicele bursier S&P 500 de pe Wall Street

– Copenhaga: Revizuirea finală și votarea legii privind interzicerea creșterii nurcilor până în 2020

– Magdeburg, Germania: Posibil verdict în procesul atacatorului sinagogii din Halle

– Los Angeles: Sunt marcați 80 de ani de la moartea romancierului american Francis Scott Fitzgerald

– Oran, Algeria: Termen în procesul lui Kaddour Chouicha, responsabil cu drepturile omului, al soției sale, de profesie jurnalist

– Guayaquil, Ecuador: Inaugurarea primului teleferic din America Latină care traversează un fluviu

Marți, 22 decembrie

* Timișoara: Municipalitatea şi asociaţiile de revoluţionari din Timişoara marchează, în perioada 16 – 22 decembrie, evenimentul din decembrie 1989 printr-o serie de manifestări reunite în programul „Timişoara – 31 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989”, sub deviza „Demnitate, Democraţie, Determinare”, într-un format cu participare publică restrânsă. Din program:

  • Pomenirea eroilor martiri ai Revoluţiei Române în toate bisericile din Episcopia Timişoarei

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu oferă publicului, în format digital, în ultima lună din acest an, peste 67 de evenimente – spectacole de teatru, dans, concerte, filme, spectacole outdoor sau conferințe speciale, acestea urmând să fie transmise pe canalele de comunicare online ale TNRS și FITS de luni până duminică. Din program:

‣ Program FITS online:

  • ora 19:00 – „Tobe De Pe Dig/ Drums On The Dam”, de: Hélène Cixous; regia: Ariane Mnouchkine / Théâtre du Soleil – spectacol în limba franceză; traducere în limbile engleză și română
  • ora 21:30 – „Doomsday Flower”, coregrafia: Andressa Miyazato; muzica: Jean Jacques Lemêtre, cu Jean Jacques Lemêtre, Li-Yu You, Andressa Miyazato/ dans

*****

– Bulgaria: Guvernul bulgar a prelungit de astăzi până la sfârşitul lunii ianuarie restricţiile impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului, care s-a accelerat în toamnă şi a pus sub presiune sistemul medical insuficient finanţat. Restricţiile, care urmau să înceteze pe 21 decembrie, au ajutat la scăderea numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus, dar Bulgaria, ţară cu 7 milioane de locuitori, are în continuare una din cele mai ridicate rate de decese asociate Covid-19 la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeană. Şcolile gimnaziale, mall-urile, restaurantele, cafenelele, cluburile şi sălile de sport vor rămâne închise, ca restricții, dar grădiniţele şi şcolile primare se vor redeschide după vacanţa de sfârşit de an

– Nur-Sultan, Kazakhstan: Este demarată producția locală a vaccinului rusesc Sputnik V, împotriva Covid-19

– Elveția: Restaurantele, unitățile culturale și sportive vor fi închise timp de o lună, începând de astăzi

– Ierusalim: Termen limită pentru aprobarea bugetului în Israel, în caz contrar vor avea loc noi alegeri  (22 – 23 dec.)

– Hong Kong, China: Audiere în procesul unui tânăr demonstrant pentru atac împotriva poliției

– Erevan, Armenia: Grevă națională nelimitată solicitată de opoziție

– Tokyo, Japonia: Reuniunea Consiliului Director „Tokyo 2020”

– SUA: Baschet – Începutul sezonului NBA

– Brunswick, Germania: Cupa Germaniei la fotbal, turul al doilea: Brunswick – Dortmund

Miercuri, 23 decembrie

* Craiova: Filarmonica „Oltenia” Craiova prezintă tradiţionalul concert de colinde, în interpretarea Coralei Academice a Filarmonicii, dirijor: Pavel Șopov – ora 19:00, online – https://www.youtube.com/c/FilarmonicaOlteniaCraiova

* Sibiu: Seria evenimentelor online din cadrul spectacolelor lectură „Virgil Flonda”, prezentate gratuit de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu în fiecare miercuri, de la ora 19:00, pe paginile de Facebook FITS, TNRS şi Secţia Germană a TNRS dar şi canalul de YouTube al TNR. Programul zilei:

  • ora 19:00 – „Bolnavul închipuit” de Molière, tradus şi adaptat de Martin Heckmans / Peter Licht, cu: Johanna Adam, Yannick Becker, Emoke Boldizsar, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier şi Ali Deac. Spectacol coordonat de Johanna Adam şi Yannick Becker. Spectacol lectură prezentat de Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu Centrul Cultural German Sibiu

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu oferă publicului, în format digital, în ultima lună din acest an, peste 67 de evenimente – spectacole de teatru, dans, concerte, filme, spectacole outdoor sau conferințe speciale, acestea urmând să fie transmise pe canalele de comunicare online ale TNRS și FITS de luni până duminică. Din program:

‣ Program TNRS – Scena Digitală:

  • ora 19:00 – „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii (23, 24, 25 dec.)

*****

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Audiență generală a Papei Francisc

– Accra, Ghana: Funeraliile fostului președinte Jerry John Rawlings, decedat la data de 12 noiembrie

– Teheran, Iran: Discurs al președintelui iranian, Hassan Rouhani, în cadrul Consiliului de Miniștri

– Spania: Guvernul spaniol a convenit cu autorităţile regionale să permită adunările de până la zece persoane în locuinţe de sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, pentru a evita răspândirea coronavirusului. Regula, care se aplică reuniunilor din Ajunul Crăciunului, Crăciunului, Revelionului şi în ziua de Anul Nou, semnifică o uşoară relaxare a regulii actuale care permite adunări de până la şase persoane, cu excepţia unor regiuni care şi-au definit propriile limite. Mişcarea între regiuni va fi interzisă, cu unele excepţii, între 23 decembrie şi 6 ianuarie

– Lisabona: Supercupa Portugaliei la fotbal: Porto – Benfica

Joi, 24 decembrie

* Opera Naţională Bucureşti transmite online spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, în cadrul proiectului intitulat „#DordeONB” din seria „Opera online” – ora 17:00, online pe site-ul instituţiei, în link-ul https://operanb.ro/operaonline/ şi pe canalul de Youtube a Operei Naţionale Bucureşti. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Premiera spectacolului „Poveste de Crăciun 2020” pus în scenă de Opera Comică pentru Copii – ora 12:00, la TVR 1

*****

– Republica Moldova: Ceremonia de învestire în funcția de președinte a Maiei Sandu

– Moscova, Rusia: Vizita fostului președinte moldovean Igor Dodon ((24 – 25 dec.)

– Austria: Redeschiderea stațiunilor de schi și ridicarea restricțiilor privind activitățile sportive în aer liber

– Cetatea Vaticanului: Slujbă în noaptea de Crăciun celebrată de Papa Francisc

– Montréal, Canada: Anularea adunărilor cu ocazia sărbătorii de Crăciun, din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19 în regiune

– Paris: Concert de Crăciun la Catedrala Notre-Dame din Paris

– Nagano, Japonia: Campionatul Japoniei la patinaj artistic (24 – 27 dec.)

Vineri, 25 decembrie

* Sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României va fi difuzat concertul „Colinde la Palatele Regale”, susținut de Corul Regal, dirijor: Antonel Temistocli – ora 19:00, online, pe pagina de Facebook a Corului Regal și pe canalul Youtube al Universității Hyperion

*****

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc adresează tradiționalul mesaj „Urbi et Orbi”, în prima zi de Crăciun

– Danemarca: Închiderea companiilor neesențiale, în contextul pandemiei de Covid-19

– Tunisia: Expirarea sau prelungirea stării de urgență în vigoare încă din 2015

Sâmbătă, 26 decembrie

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu oferă publicului, în format digital, în ultima lună din acest an, peste 67 de evenimente – spectacole de teatru, dans, concerte, filme, spectacole outdoor sau conferințe speciale, acestea urmând să fie transmise pe canalele de comunicare online ale TNRS și FITS de luni până duminică. Din program:

‣ Program TNRS Scena Digitală:

  • ora 19:00 – „Maternal”, de Alexandra Badea, regia Radu Nica

‣ Program FITS online:

  • ora 19:00 – „Muzica Exilului/ Singing In Exile”, regia: Nathalie Rossetti & Turi Finocchiaro, Aram și Virginia Kerovpyan, Teatr ZAR și Borak Films Company, film în limbile engleză, franceză, spaniolă și armeană; traducere în limbile engleză și română
  • ora 20:30 – „Caída Del Cielo”, coregrafia: Rocío Molina / Rocío Molina Company – dans
  • ora 22:15 – „Little Joy” – un spectacol de: Joshua Monten / Joshua Monten Dance Company

*****

– Sydney, Australia: Cursa cu yachturi de la Sydney Hobart (26 – 31 dec.)

Duminică, 27 decembrie

* Programul Stagiunii virtuale la Teatrul Mic:

  • „Viaţa şi Moartea lui Richard al II-lea”, regia Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan – ora 20:00

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu oferă publicului, în format digital, în ultima lună din acest an, peste 67 de evenimente – spectacole de teatru, dans, concerte, filme, spectacole outdoor sau conferințe speciale, acestea urmând să fie transmise pe canalele de comunicare online ale TNRS și FITS de luni până duminică. Din program:

‣ Program FITS online:

  • ora 19:00 – „Ora Spaniolă & Copilul Și Vrăjile/ A Spanish Hour & The Child And The Magic Spells”, de: Maurice Ravel; regia: Gábor Tompa; dirijor: Selmeczi György – Opera Maghiară Cluj-Napoca, spectacol în limba franceză; traducere în limbile engleză și română
  • ora 22:00 – „Kori Kori” – Film realizat după un spectacol de Jean-Raymond Jacob; regia: Philippe Lachambre/ Compagnie Oposito
  • ora 22:00 – Muzică Gospel – CK Gospel Choir, The Sey Sisters, Birmingham Community Gospel Choir, Gospel Touch Choir

*****

– Republica Centrafricană: Primul tur al alegerilor prezidențiale și legislative

– Niger: Primul tur al alegerilor prezidențiale și legislative

– Minsk, Belarus: Manifestație împotriva guvernului

– Cetatea Vaticanului: Slujba Angelus celebrată de Papa Francisc în Piața Sfântul Petru