Unele dintre cele mai vechi mărturii referitoare la cei trei magi de la Răsărit care au pornit spre Betleem, cu daruri pentru Pruncul Iisus, din îndepărtatele lor ținuturi, călăuziți de o uimitoare stea ivită pe cer spre a le lumina calea, susţin că ei veneau din Persia pricepuților tălmăcitori în stele, alte surse îi leagă de Babilon sau de Arabia. Pomeniți în Evanghelia după Matei, povestea lor este descrisă detaliat în literatură în secolul al VIII-lea prin penelul călugărului benedictin anglo-saxon Beda Venerabilul, iar în întreaga Europă medievală tema a fost reluată în reprezentațiile teatrale. De asemenea, un document de mare valoare găsit în secolul al XII-lea, reunind şi tradiţii anterioare, intitulat „Auto de los Reyes Magos”, sau Adoraţia Regilor Magi, se află la Biblioteca Naţională din Madrid. La început de secol XVI, dramaturgul portughez Gil Vicente a scris pentru regina Dona Leonor piesa ‘Auto dos Reis Magos’, dedicată special festivităţii închinate magilor, Dia de Reis, iar în 1601, lui William Shakespeare i s-a solicitat o piesă intitulată ‘Noaptea regilor magi’, care a fost jucată în faţa reginei. În artele decorative, numele regilor magi – Melchior, Baltazar, Gaspar – apar menţionate într-un mozaic de secol VI reprezentând Magii și Fecioara, de la Bazilica Sant’Apollinare Nuovo din Ravenna, Italia, și tot aici sunt incluși în scenă patru îngeri în veșminte albe, care flanchează tronul Fecioarei. Mozaicul de pe arcul triumfal al absidei Bazilicii Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru bazilici papale din Roma, datat înainte de prima jumătate a secolului al V-lea, este întâia reprezentare plastică identificabilă, în credinţa creştină, cu secvenţa regilor magi, având o scenă a Epifaniei în registrul secund, deasupra celei a uciderii pruncilor, într-o compoziţie ce nu pare specific romană, ci provenind din cristologia orientală. La Florenţa, la Palatul Medici a fost construită, la jumătatea secolului al XV-lea, Cappella dei Magi, ale cărei ziduri sunt aproape în întregime acoperite de un ciclu de fresce realizate de pictorul renascentist Benozzo Gozzoli, înfăţişând procesiunea enigmaticelor personaje. La Muzeul Catedralei din Santiago de Compostela, ridicată peste mormântul Sfântului Iacob cel Mare, propovăduitorul creștinismului în Spania, pe Timpanul Epifaniei magii sunt reprezentați fără o subliniere expresă a diferențelor de vârstă dintre ei, în compoziție apar doi îngeri de o parte și de alta a Fecioarei și alte două personaje, sfinții și drepții părinți Ioachim și Ana, iar Pruncul Iisus binecuvântează privitorul, invitându-l să ia parte la Epifanie. Pe fațada Noii Catedrale din Salamanca, construită între secolele XVI-XVIII, în stil gotic târziu și baroc, deasupra porților centrale sunt reprezentate scenele Nașterii si Epifaniei, în care magii oferă daruri Pruncului Iisus.
Cu o iconografie bogată, reprezentarea regilor magi în artă este foarte variată, inspirându-se, după secolul al XIV-lea, din ‘Istoria celor Trei Regi’ (Historia Trium Regum) a călugărului carmelit Johannes de Hildesheim, un mare călător în Europa, care a poposit pentru câţiva ani la sediul papal de la Avignon şi s-a îndeletnicit cu strângerea documentelor, legendelor şi istoriilor despre cele trei personaje, dând astfel viaţă unei elaborate naraţiuni. În întreaga Europă vestică, inclusiv în Italia, la sfârşit de secol XIV s-a pus accent pe atitudinea adoraţiei, iar din secolul al XV-lea tema magilor a devenit o reprezentare mai răspândită decât cea a Naşterii propriu-zise, îmbogăţindu-se cu o seamă de detalii picturale. S-a observat, însă, o diluare a semnificaţiei religioase a scenelor, mai ales în secolul al XV-lea florentin, unde marile picturi laice deveneau o noutate semnificativă. Se spune că, la finele secolului al XIV-lea, un bogat negustor din Levant, care locuia la Florența, Baldassarre degli Ubriachi, a organizat o paradă cu personaje îmbrăcate în prețioase țesături orientale, dorind o sărbătoare dedicată formării unei alianțe între tradițiile estice și cele occidentale. Apoi, parada a devenit parte a tradiției florentine atât de mult încât conducătorii cetății supranumite Atena Evului Mediu și locul de obârșie al Renașterii italiene, au decis să înființeze și să subvenționeze o frăție numită Compagnia dei Magi sau Compagnia della Stella, una dintre cele mai importante congregații din Florența, protejată de familia de’ Medici, care avea o deosebită prețuire pentru istoria regilor magi. Această congregație organiza una dintre cele mai fastuoase festivități din orașul toscan, Cavalcata dei Magi, o tradiție ce a străbătut secolele. După prima jumătate a secolului al XV-lea, frescele narând procesiunea magilor, de la Capela dei Magi din Palazzo Medici Riccardi din Florența, operă a italianului Benozzo Gozzoli, punctează subiectul religios doar prin amplasarea acestuia într-un spaţiu liturgic şi prin titlul lucrării. Artistul a pictat fresce cu tema călătoriei magilor la Betleem, subiectul religios părând doar un pretext pentru glorificarea familiei Medici și o ocazie pentru pictor de a-și demonstra măiestria în portret și peisaj, pe fundal apărând zone din Toscana, sub o perceptibilă influență stilistică a flamanzilor timpurii. La Capella degli Scrovegni din Padova, în cadrul frescei relatând scene din viața lui Iisus, semnată de Giotto di Bondone, Adorația Magilor este descrisă într-o paletă sumară, cu albastrul cerului pe care se profilează steaua de la Betleem, apărând aici ca o cometă, și roșul mantiei Fecioarei contrastând cu delicate tonuri de ocru și alb, într-un peisaj simplificat, învăluit într-o atmosferă intimă. La Florența, la Convento di San Marco, acum muzeu, se păstrează o frescă de secol XV cu tema Adorației Magilor, semnată de Fra Angelico, care realizează o compoziție plină de culoare și mișcare, cu multe personaje monumentale. O altă lucrare aparținând lui Fra Angelico, de această dată împreună cu Fra Filippo Lippi, în format tondo, găsită în inventarul Palatului Medici, aflată acum la National Gallery of Art din Washington, aduce laolaltă un alai de personaje, într-un apogeu al splendorii cromatice, îmbinând stilul feeric medieval cu perspectiva și cu observații de anatomie, într-o fină descriere a realității. Panoul central al Tripticului Uffizzi, Adorația Magilor, realizat de Andrea Mantegna la final de secol XV, este un exemplu al stilului final al maestrului. Magii sunt descriși descinzând în adăpostul în care se află Pruncul, Fecioara este încununată cu o coroană formată din îngeri, după model bizantin, personajele se înghesuie ocupând întregul spațiu pictural, pe un fundal întunecat, în tonuri sobre, cu câteva accente de galben și roșu. Denumită Altarul Zanobi, păstrată la Galeria Uffizi din Florența, Adorația Magilor pictată de Sandro Boticelli în 1475 a fost comandată de un om bogat al vremii, Gasparre di Zanobi del Lama, pentru capela sa funerară de la intrarea Bazilicii Santa Maria Novella, principalul locaș dominican al orașului de pe râul Arno. Fecioara Maria și Pruncul sunt plasați în mijlocul compoziției, pe ambele laturi fiind prezente personaje cu o mare varietate de expresii, în mijlocul unui peisaj imaginar, cu ruinele unui templu antic. Între figurile reprezentate se numără personalități ale familiei Medici, cum ar fi Cosimo I de’ Medici, cunoscut și ca Părintele Patriei, primul membru din dinastia de’ Medici, conducătoarea Florenței, înfățișat în personajul magului care îngenunchează în fața Fecioarei; fiul său, Piero di Cosimo de’ Medici, este cel de-al doilea mag, cu mantia roșie, din centru, iar Giovanni di Cosimo de’ Medici, fratele lui Piero, este al treilea mag; Lorenzo de Medici, zis Magnificul, nepotul lui Cosimo, este plasat în stânga, în prim-plan, Gasparre Del Lama, comanditarul operei, este inclus în grupul din dreapta, arătând spre privitor, iar bărbatul blond în mantie galbenă, este însuși Botticelli. Fundalul compoziţiei neterminate a lui Leonardo da Vinci, cu tema adoraţiei magilor, ‘Adorazione dei Magi’, invocă un peisaj cu enigmatice ruine schiţate în spatele Fecioarei Maria, poate o aluzie la declinul păgânismului, odată cu venirea lui Hristos pe lume. Compoziția operei a fost inspirată din Adorația Magilor a lui Botticelli, scena reprezentată fiind articulată dinamic, cu Fecioara Maria și Pruncul Iisus reprezentați în prim-plan, formâmd o piramidă împreună cu magii îngenuncheați în adorație; în spatele lor se află un semicerc de figuri însoțitoare, inclusiv un presupus autoportret al tânărului Leonardo, compoziția marcată ce circularitate lăsându-se antrenată într-un vârtej de acțiuni și gesturi care gravitează în jurul grupului Fecioarei cu Pruncul. Operă a maestrului renascentist Domenico Ghirlandaio, L’Adorazione dei Magi degli Innocenti a fost realizată spre finalul veacului al XV-lea, găzduită fiind la Galleria dello Spedale degli Innocenti din Florența. În compoziția piramidală în care se regăsesc elemnte din operele cu aceeași temă de Sandro Botticelli și de Leonardo da Vinci, Fecioara ocupă o poziție centrală, iar în dreapta, în procesiunea magilor, se află trei donatori, identificați ca membri de frunte ai breslei mătăsarilor, principalul susținător financiar al orfelinatului. Pictorul, în autoportret în dreapta Fecioarei, privește în afara cadrului pictural, iar prelatul în negru de lângă el este cel care a comandat panoul, Francesco di Giovanni Tesori, deasupra lor fiind descris masacrul inocenților de la Betleem. Adorația Magilor a pictorului german Albrecht Dürer, din 1504, este un panou presupus a fi fost inițial partea centrală a unui altar denumit Retablul Jabach, comandat artistului german de către Frederic al III-lea, Elector de Saxonia, zis cel Înțelept, pentru Biserica Tuturor Sfinților, Schlosskirche, de la castelul său din Wittenberg. Scena Adorației ocupă partea centrală, cu patru figuri monumentale – Fecioara Maria, în stânga, ținând Pruncul pe genunchi; în fața ei se află Melchior, în genunchi, iar în spatele lui, cel de-al doilea mag, Gaspar, un autoportret al lui Dürer, cu fizionomia sa recognoscibilă, cu părul blond lung, ondulat, și cu barbă. Personajele dialogează în mod natural între ele și cu mediul în care sunt situate, într-un peisaj care amintește de pictura flamandă, cu foarte multe detalii, în culori intense. Dăruit în 1603 de Christian al II-lea, prinț-elector de Saxonia, lui Rudolf al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, panoul a rămas în colecția imperială de la Viena până în 1792, când a fost răscumpărat de Palatul Uffizi. Altarul Monforte cu tema Adoraţiei Magilor, inițial panoul central al unui triptic, este o operă a flamandului Hugo van der Goes, marcată de o expresivă distorsionare a spaţiului şi a personajelor, cu accente speciale în expresivitatea portretelor. În Tripticul Adoraţiei Magilor, Hieronymus Bosch adoptă o iconografie tradiţională, cu Fecioara Maria ca figură monumentală, ţinând în braţe Pruncul. Un element neobişnuit este un personaj parţial nud, plasat la intrarea în staul, înconjurat de figuri groteşti, îmbrăcat cu o mantie roşie, purtând o tiară în mână, apărat de o structură din sticlă, interpretat fie ca o prefigurare a Patimilor, fie ca un simbol al ereziei, ori ca un simbol al primejdiei reprezentate de Anticrist. Rogier Van der Weyden, într-un imens poliptic, tratează în panoul central Naşterea, flancată de anunţul venirii pe lume a lui Iisus, făcut împăratului apusean Augustus şi celor trei regi ai Orientului, demonstrând astfel semnificaţia universală a întrupării şi atotputernicia lui Hristos. Adoraţia Magilor de Pieter Bruegel cel Bătrân transpune scena în Flandra secolului al XVI-lea, cu Fecioara iradiind căldură şi bucurie, subliniind rolul Sfintei Familii. Peter Paul Rubens a pictat Adoraţia Magilor mai des decât oricare alt episod din viaţa lui Hristos, prima tratare a temei datând din 1609, descriind în ele o varietate de tipologii, cu o acţiune dramatică, între ele notabile fiind cele aflate la Madrid, Cambridge, Lyon sau Anvers, alcătuind o chintesenţă a temei adoraţiei, pentru întregul secol XVII. Scena Adorației Magilor lucrată de Rubens în 1609, aflată în colecția Muzeului Prado, este amplasată într-o arhitectură clasică, în peisaj, desfășurându-se noaptea. Este evidențiat în întuneric chipul lui Iisus, care iradiază lumină peste figurile celorlalte personaje, într-o compoziție plină de dinamism, în care fiecare personaj este studiat în varii posturi și planuri. În Adorația Regilor Magi pictată în 1568, în perioada sa venețiană, El Greco include influențe din opera arhitectului Andrea Palladio și din pictura lui Veronese, într-o impresionantă scenografie. Această scenă a Adorației Magilor, păstrată la Muzeul Soumaya din Mexico City, are în centrul compoziției pe Fecioara Maria și Pruncul Iisus, Care întinde un braț pentru a primi cadourile oferite de cei trei înțelepți, înfățișați ca o alegorie a continentelor cunoscute la vremea artistului. Scena se desfășoară într-un palat, sintetizând influențe din tradiția bizantină, școlile venețiană și sieneză, cât și din iconografia Contrareformei. La Muzeul Prado din Madrid este expusă o operă a lui Diego Velasquez, din 1619, cu tema Adorației Magilor, probabil lucrată pentru vechiul lăcaș iezuit Noviciado de San Luis de los Franceses din Sevilla. Alături de cei trei magi, Fecioara și Pruncul, Velázquez îi adaugă pe Sfântul Iosif și un paj, umplând monumental aproape toată compoziția, cu o intensitate aparte a expresiilor, lăsând doar o mică deschidere către un peisaj crepuscular, în colțul din stânga sus. Artistul spaniol propune o gamă cromatică ce abundă în tonuri de ocru și negru, alăturate tușelor de roșu, alb, albastru, într-un amestec de conținut sacru și profan. În singura sa reprezentare Adoraţiei Magilor, Bartolomé Esteban Murillo, unul dintre reprezentanții barocului spaniol, care a pictat aproape exclusiv pentru biserici și ordine religioase din orașul fondat de eroul grec Heracles, a ales, în loc să se concentreze pe aspectul magilor și anturajului lor, să accentueze reacția lor față de Pruncul Iisus și pe devotamentul și tandrețea Fecioarei pentru Fiul său. Văzut din spate, regele îngenuncheat, în veșmânt țesut cu fir de aur, ajută la atragerea privitorului în scenă. În secolul al XIX-lea, artisul britanic Edward Burne-Jones a produs lucrări majore cu tema Naşterii, un set de vitralii la Trinity Church, Boston, o elegantă tapiserie cu Adoraţia Magilor şi un tablou cu acelaşi subiect, în care lumina protectoare învăluie Sfânta Familie, însoţită de trei îngeri. În secolul XX, artistul american Edward Kienholz strămută tema Naşterii de pe tărâmul ilustraţiei biblice pe cel al unui spaţiu răsturnat, tridimensional, în care foloseşte materiale precum lemnul, metalul, obiecte aruncate, părţi de păpuşi din plastic, cioburi de sticlă, bijuterii, ţesături sau blană de animale, în locul personajelor clasice, şi insistă, în demersul său artistic provocator, asupra semnificaţiei stelei Betleemului, semnul trimis de Dumnezeu spre a-i îndruma pe cei trei magi către locul Naşterii lui Iisus. Puternică şi strălucitoate, steaua devine un liant recognoscibil al celorlalte elemente neobişnuite, altfel greu asociabile cu personajele biblice. (Cristina Zaharia)
