De la Arsenalul Armatei  la I.A.R. –  primele fabrici de avioane (III)

„La Arsenalul Aeronautic erau maiștri cu o finețe a lucrului extraordinară.”

 

de Octavian Silivestru

Pentru repararea și întreținerea avioanelor și a motoarelor în timpul Primului Război Mondial, la Iași a fost creată  Rezerva Generală a Aviației – RGA.  Tot în atelierele RGA au fost montate și avioanele trimise de Franța, odată cu  misiunea militară franceză condusă de generalul Berthelot. Astfel, în Rezerva Generală a Aviației, în timpul Primului Război Mondial, au fost montate și reparate  242 avioane și 545 motoare de avion. După terminarea războiului, în noiembrie 1919, atelierele RGA au fost mutate la București și numite Arsenalul Aeronautic. Aici s-a triat și reparat materialul capturat la sfârțitul războiului –  avioane de tipul Phoenix, Brandenburg și Fokker. De asemenea, au fost reparate  motoare de avion Austro – Daimler și Benz de 200 și 220 CP. În anul 1922, la Arsenaul Aeronautic s-a construit primul avion Proto după proiectul inginerului Ștefan Protopopescu. Doi ani mai târziu, în 1924, s-a început și fabricarea de avioane Brandenburg.  Datorită specificului muncii, la Rezerva Generală a Aviației și apoi la Arsenalul Aeronautic au fost căutați și  angajați   cei mai buni meseriași.  Printre acești meseriași s-a numărat și  Nicolae Marin Lisandru:

 

ICAR Universal Acrobatic ARPA – foto: wikipedia

„La 8 iunie 1920 m-am înrolat ca voluntar la RGA – Rezerva Generală a Aviației care venise de la Tecuci la Cotroceni. La 1 ianurie 1921, a luat titulatura de Arsenalul Aeronauticii,     sub comanda maiorului aviator Protopopecu Ștefan. Arsenalul Aeronauticii era organizat pe două comapanii tehnice. Arsenalul Aeronauticii era mixt pentru că toți muncitori erau civili, dar plătiți de Ministerul de Război. Civili erau cam… o sută de oameni. Atelierele erau împărțite în două secții: Secția I mecanică –  se ocupa cu motoarele avioanelor. Secția I era  condusă de [inginer Constantin] Silișteanu – fostul mecanic al lui Aurel Vlaicu. Secția II se ocupa de tâmplăria avioanelor, pentru că atunci  avioanele erau făcute numai din lemn. Secțtia II tâmplărie avioane  era condusă de sublocotenentul în rezervă Pieleanu. La 1 ianuarie 1921, când a luat ființă  Arsenalul Aeronauticii, Ministerul de Război a comandat cinci avioane Brandenburg cu motoare Daimler de 160 cp [cai putere]. Motoarele au fost luate de țara noastră de la Budapesta în 1919, când i-am alungat pe bolșevici. Aceste motoare… și  piesele mecanice erau ținute de o companie de depozit. Compania depozit avea vreo 60 oameni și era condusă de un caporal. Partea lemnoasă pentru avioanele comandate de Ministerul de Război a fost făcută de către maiștrii noștri. Avioanele Brandenburg erau de  școală cu motoare Daimler de 100 cp. și de recunoaștere  cu motoare Daimler de 160 cp și de 220 cp. Motoarele, făcute în Germania, erau răcite cu apă. Avioanele Brandenburg erau biplane, cu două locuri tandem față – spate.  Ele urcau cam până la vreo 4000 m altitudine.  Viteza maximă era cam 130 – 140 km/h. La început nu existau parașute. Parașuta a apărut  prin 1924 -1925. La Galați a sărit primul parașutist din țară – un căpitan,  român din Transilvania, Ghimeș se numea. El a fost primul care a sărit cu parașuta.  Erau parașute poloneze.  Nimeni nu a vrut să sară.  A sărit dintr-un avion tip Brandenburg pilotat de plutonierul Marghiu. Parașuta nu s-a deschis și el a murit. Acest evenimnt a avut loc în 1924.

Secția II se ocupa de tâmplărie, vopsitorie, împânzitoria care era făcută numai de femei. Mai era un atelier de pilărie unde un maistru pilar făcea pilele din nou, le refăcea [le bătea] ca la secere. Erau maiștri buni, cu o finețe a lucrului extraordinară. Erau mulți ardeleni, proveniți din aviația austro-ungară. [După război] au venit la București și s-au angajat.  Erau vreo  șaizeci de maiștri civili. Rezerva Generală a Aviației de la Tecuci a venit cu puțini oameni. Militarii care au fost la  Rezerva Generală a Aviație s-au eliberat din armată. Și au fost angajați alții. Volunatri au venit mulți. După mine au mai venit vreo 17 -1 8 voluntari. Au venit cei care făcuseră școli de meserii. Ei aveau și termen redus. A venit  altă generație”.

[Înterviu realizat de Octavian Silivestru, 1996]